Acasă Extern Trump: Prietenii adevărați au regim preferențial la tarife

Trump: Prietenii adevărați au regim preferențial la tarife

Preşedintele american Donald Trump a promis, joi, „multă flexibilitate pentru prietenii adevăraţi” ai Statelor Unite în cazul tarifelor pentru importurile de oțel și aluminiu, a relatat Reuters.

Liderul de la Casa Albă a anunţat că doreşte să stabilească tarife mai mari cu 25% pentru importurile de oţel şi de 10% pentru importurile de aluminiu.

„Trebuie să protejăm şi să dezvoltăm industria oţelului şi a aluminiului, dar în acelaşi timp să dăm dovadă de multă flexibilitate şi cooperare faţă de cei care ne sunt prieteni adevăraţi şi ne tratează în mod corect în privinţa comerţului şi a armatei”, a scris Donald Trump pe Twitter.

Potrivit unor înalţi oficiali americani citaţi de Reuters, Statele Unite vor oferi o scutire de la tarifele majorate pentru Canada şi Mexic, timp de 30 de zile, în baza Acordului Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA).

Wilbur Ross,  Secretarul de stat american pentru Comerț  a declarat că noile tarife sunt negociabile şi nu afectează comerţul la nivel global.

„Vom avea relaţii apropiate cu aliaţii noştri. Această politică este bine gândită. Nu vrem să declanşăm un război comercial”, a spus Ross.

Administraţia Trump susţine că tarifele suplimentare vor contracara importurile ieftine, în special din China, care ar submina industria americană şi locurile de muncă.

Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe, şi Brigitte Zypries, ministrul german al Economiei au susținut că Europa trebuie să adopte un răspuns ferm la decizia preşedintelui Trump de a impune tarife suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu.

5/5 - (5 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victor MAIER
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

ICR Tel Aviv: „Israelul și Algoritmul Holocaustului”, invitat prof. dr. neurolog Jean Jacques Askenasy

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Saga din Israel, organi…