Vaccin anti COVID: Preţurile confidenţiale plătite de Comisia Europeană de Victor MAIER postat pe 20/12/2020 Un ministrul belgian a publicat pe Twitter preţurile confidenţiale ale vaccinurilor anti-Covid, punând Comisia Europeană (C.E.) într-o situaţie jenantă. Executivul european a reafirmat vineri importanţa de a respecta această „obligaţie” de discreţie, relatează AFP. „Orice informaţie despre preţurile vaccinurilor este confidenţială, fiind o obligaţie foarte importantă”, a spus Stefan De Keersmaecker, purtător de cuvânt al C.E. într-o declaraţie de presă la Bruxelles. „Este o cerinţă contractuală” în cadrul comenzilor deja date companiilor farmaceutice, a asigurat purtătorul de cuvânt al executivului comunitar Eric Mamer, subliniind că acestea au obţinut respectarea acestei reguli în toată lumea. Secretarul belgian de stat al Bugetului Eva De Bleeker a publicat, joi, pe Twitter un tabel în care dă detalii despre sumele promise de Guvernul său fabricanţilor pentru fiecare dintre cele şase vaccinuri comandate, cu preţul pe unitate practicat în UE. De Bleeker a şters rapid mesajul, dar publicul a aflat că preţul pe unitate variază de la 1,78 de euro pentru vaccinul grupului suedez-britanic AstraZeneca, la 18 dolari (adică 14,70 de euro) pentru cel al vaccinului american Moderna. „Am vrut să fiu transparentă, poate prea transparentă”, a declarat De Bleeker, admiţând gafa în faţa deputaţilor belgieni. Preţurile pe unitate dezvăluite: AstraZeneca: 1,78 euro Johnson & Johnson: 8,50 dolari Sanofi/ GlaxoSmithKline: 7,56 euro Pfizer/ BioNTech: 12,00 euro Curevac: 10,00 euro Moderna: 18,00 dolari. Distribuie pe: