Iranul se pregătește să atace Israelul de Paul MOLDOVAN postat pe 07/05/2018 Foto: Imagine statică din transmisia televiziunii iraniene IRINN Corpul Gardienilor Revoluției Islamice a anunțat că a efectuat atacuri masive cu rachete Sahab 3 împotriva site-urilor ISIS din Siria, ca represalii pentru atacurile teroriste din Teheran, 18 iunie, 2017. Analistul militar Roni Daniel a declarat că serviciile de informații israeliene sugerează că Iranul va folosi milițiile șiite desfășurate deja în Siria împreună cu experți din Hezbollah pentru a lansa rachete de pe teritoriul Siriei împotriva unor poziții militare israeliene, a relatat luni The Jerusalem Post, citând oficiali ai apărării israeliene. Iranul intenționează să se răzbune pentru presupusele atacuri israeliene asupra bazelor sale din Siria și vizează ținte militare în nordul Israelului, a declarat analistul în securitate Alon Ben David. Acum, Israelul nu este „în ajunul războiului împotriva Iranului”, a spus el, „iranienii doresc răzbunare pentru pierderile lor”. Iranul intenționează să utilizeze milițiile șiite desfășurate deja în Siria împreună cu experți din Hezbollah, potrivit declarației analistului Roni Daniel la postul de televiziune israelian Channel 2 News. Milițiile șiite din Siria sunt supravegheatei de generalul Qasem Soleimani, comandantul Gardienilor Revoluției Islamice din străinătate. Tensiunile au crescut dramatic între Israel și Iran după infiltrarea unei drone iraniene în nordul Israelului, despre care Forța de Apărare a Israelului (IDF) spune că era înarmată pentru a efectua o misiune de sabotaj împotriva Israelului. De la mijlocul lunii aprilie Israelul se pregătește pentru a contracara un atac direct din partea Corpului Gărzii Revoluționare din Iran ca răspuns la atacul Israelului împotriva unei baze militare iraniene din Siria, care a ucis șapte soldați IRGC. În presupusul bombardament israelian la baza aeriană din Siria, din 10 aprilie 2018, 14 luptători iranieni au fost uciși, potrivit Reuters. Un oficial de rang înalt al IDF a confirmat la The New York Times, la sfârșitul lunii aprilie, că Israelul se află în spatele atacului, declarând că incidentul din februarie „a deschis o nouă perioadă” între Israel și Republica Islamică Iran. În urma atacului aerian lansat de Israel asupra bazei iraniene din Siria, Ali Akbar Velayati, ajutorul principal al liderului suprem iranian Ali Khamenei, a avertizat Israelul „să aștepte un răspuns puternic”. 5/5 - (2 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia