Marea Britanie, Germania și Franța își schimbă atitudinea față de Iran, la presiunea SUA de Paul MOLDOVAN postat pe 16/01/2020 Marea Britanie, Germania și Franța, semnatare ale acordului nuclear cu Iranul, au inițiat, marți, 14 ianuarie, mecanismul de reglementare a disputelor prevăzut în acord, respectiv revenirea la sancțiunile ONU valabile înainte de 2015. Iranul are termen 65 de zile pentru respectarea acordului nuclear din 2015. Cele trei state au beneficiat cel mai mult de pe urma ridicării sancțiunilor împotriva Iranului: au importat petrol la preț avantajos din Iran și au făcut investiții în economia iraniană. Schimbarea bruscă a atitudinii față de Iran a fost surprinzătoare, mai ales că cele trei țări au adoptat continu o atitudine refrectară față de solicitarea SUA de a pune presiune pe Iran. The Washington Post relatează cum s-a ajuns în acest punct: ”Cu câteva zile înainte ca europenii să avertizeze Iranul, Trump a amenințat în secret că va impune tarife de 25% pe importurile de automobile din Europa”. Atenționarea a fost făcută de oficialii SUA direct în capitalele europene, nu prin interediul ambasadelor de la Washington, a spus un înalt oficial european, conform sursei citate. Consecința a fost că: ”La câteva zile, cele trei țări au acuzat oficial Iranul că violează acordul nuclear, declanșând prevederea din tratat care ar putea duce la reimpunerea sancțiunilor ONU”, realtează Washington Post. Imediat, Departamentul de Stat a salutat decizia europeană. ”Suntem de acord cu aliații noștri că scopul este de a fi alături de poporul iranian, expunând comportamentul Teheranului”. Ministrul de Externe iranian a declarat cu puțin timp înainte de lansarea avertismentului european: ”Ei spun că nu sunt responsabili pentru ce au făcut Statele Unite. Bine, însă sunteți independenți. Europa, UE, este cea mai mare economie din lume. Deci de ce permiteți Statelor Unite să vă intimideze?”. Majorarea taxelor pentru importurilor auto de către SUA ar fi afectat cel mai mult industria de automobile din Germania. Deși cancelarul Angela Merkel a arătat că poate respecta solicitarea SUA în cazul Iranului, în ce privește relația cu China are o altă atidudine. Într-un interviu acordat pentru cotidianul britanic Financial Times, Angela Merkel spunea: ”La fel ca în cazul Germaniei, ascensiunea Chinei se bazează pe multă trudă, pe abilități profesionale și inovație, iar Berlinul consideră că este o eroare să excludem o firmă (Huawei) per se din competiția pentru rețeaua 5G din Germania, doar pentru că așa dorește Washingtonul”. În același interviu, Angela Merkel a mai declarat că relația problematică dintre SUA si UE nu i se datorează lui Donald Trump. Ieșirea Europei din prim-planul politicii SUA a fost inițiată de fostul președinte Barack Obama. ”Se reduce concentrarea SUA pe Europa, iar aceasta se va întâmpla de acum sub orice președinte american”, a spus Merkel. Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia