România invitată de onoare la Târgul de Carte de la Madrid de Victoria BRAN postat pe 21/05/2018 Foto: Media România este ţară invitată de onoare la cea de-a 77-a ediție a Târgului de Carte de la Madrid, care va avea loc în perioada 25 mai-10 iunie 2018, informează Institutul Cultural Român. Desfăşurat sub sloganul ”Historia por descubrir, historias por escribir ” (Descoperind și rescriind istoria), programul participării României va include peste 100 de evenimente: prezentări de carte, conferințe, proiecții de documentare și ecranizări ale unor opere literare, concerte de jazz, expoziții de fotografie. În cadrul târgului, în centrul atenției vor fi operele literare ale autorilor români traduse în Spania, spaniola fiind limba în care s-au tradus în ultimul deceniu cele mai multe titluri din literatura română. La standul României, de-a lungul celor 17 zile ale târgului, cititorii vor avea ocazia să întâlnească peste 40 de scriitori români traduși în limba spaniolă și zece dintre cei mai apreciați scriitori români contemporani a căror operă încă nu a fost tradusă în Spania. Prin întâlnirile cu scriitori, conferințele și dezbaterile care vor fi organízate zilnic, publicul spaniol va descoperi cele mai semnificative fenomene socio-culturale care au marcat istoria României după Marea Unire din 1918, al cărei Centenar este sărbătorit în acest an. Cele aproape cinci decenii de dictatură comunistă din a doua jumătate a secolului XX au lăsat urme profunde, iar cicatricile istoriei sunt reflectate în memorialistică și în literatura experiențelor carcerale, pe care publicul spaniol va avea ocazia să le cunoască în mod direct de la unii dintre supraviețuitori. De-a lungul secolului trecut, mulți reprezentați ai elitei intelectuale și artistice au fost nevoiți să fugă de persecuție și cenzură și s-au refugiat în alte țări, preluând, în multe cazuri, limba țării de adopție. Personalități de renume din diaspora care au contribuit la cultura românească își vor vorbi în cadrul târgului despre experienţa exilului. Literatura românească pentru copii care, mulțumită unei tinere generații de autori și ilustratori, cunoaște azi o dezvoltare importantă, fiindu-i dedicată o altă secțiune importantă a programului de evenimente. Acesta va include aproximativ 20 de ateliere adresate copiilor români și spanioli de diferite vârste. Participarea României în calitate de ţară invitată de onoare reprezintă o oportunitate excelentă pentru a sărbători relaţiile dintre spanioli şi comunitatea românească, devenită grupul cel mai numeros de străini din Spania. Astfel, se vor organiza o serie de evenimente cu scriitori români de expresie spaniolă. De asemenea, la standul României se vor putea achiziţiona peste 100 de titluri ale autorilor români traduși în spaniolă și aproximativ 300 de titluri în limba română. Pe lângă evenimentele literare, publicul va putea descoperi cultura română şi prin intemediul unor proiecții de filme documentare și ecranizări ale unor opere literare, expoziții despre patrimoniul cultural și turistic din România sau concerte de muzică, care vor avea loc în spațiile târgului, precum și în diferite spații culturale din Madrid. Participarea României în calitate de țară invitată la a 77-a ediție a Târgului de Carte de la Madrid este organizată de Institutul Cultural Român prin filiala sa de la Madrid și Centrul Cărții, sub auspiciile Ambasadei României în Spania și cu sprijinul Asociației Librarilor din Madrid. 5/5 - (2 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia