SUA trimit 500 de militari în Lituania pentru a „descuraja” Rusia de Radu FLOREA postat pe 21/10/2019 Statele Unite au iniţiat, luni, trimiterea în Lituania a aproximativ 500 de militari şi a zeci de vehicule blindate, în cadrul unei operaţiuni care are rolul de a descuraja Rusia, relatează Mediafax. Zeci de tancuri Abrams şi vehicule Bradley au fost aduse cu trenul la Baza militară Pabrade, situată la periferia oraşului Vilnius, relatează Agenţia France-Presse şi cotidianul Le Figaro. Ministrul lituanian al Apărării, Raimundas Karoblis, a declarat că trimiterea a circa 500 de militari americani care au o misiune de şase luni demonstrează că prezenţa militară americană pe flancul estic al NATO „nu mai este un tabu”. „Este vorba de un mesaj pentru Lituania şi ţările vecine prin care se arată că aliaţii sunt de partea noastră”, a declarat Raimundas Karoblis pentru AFP. „Dar este şi un mesaj adresat Rusiei că Statele Unite sunt implicate, acesta este un element suplimentar de disuasiune”, a spus Karoblis. Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia