Rusia și Ucraina intră în război?

După șase ani de armistițiu neliniștit și, uneori, violent, spectrul unui nou război apare în relațiile dintre Rusia și Ucraina. Ca replică pentru recentele represiuni de la Kiev împotriva mass-mediei și politicienilor pro-ruși, Moscova organizează o comasare militară la scară largă și ostentativă de-a lungul frontierei ucrainene.

Situația este deosebit de volatilă în Donbas, unde încetarea focului dintre armata ucraineană și teritoriile separatiste susținute de Moscova este încălcată efectiv. Ambele părți se acuză reciproc de provocări și fac schimb de focuri în mod regulat, numărul victimelor crescând atât în ​​rândul personalului militar, cât și al civililor.

Pe fondul acestei realități sumbre, afirmațiile celor două țări că fac tot ce pot pentru a evita războiul, sunt neadevărate. Cu toate acestea, protestele lor nu sunt cu totul false. Deși atât Kievul, cât și Moscova sunt dornice să profite de beneficiile escaladării bruște, o evaluare rațională a riscurilor potențiale arată că acestea vor evita o confruntare militară deplină.

Tensiunile au început să crească în urmă cu câteva luni, când frustrarea crescândă a Kievului privind intransigența Moscovei în discuțiile de la Donbas s-a suprapus cu slăbirea poziției interne a președintelui ucrainean Volodîmîr Zelensky. La preluarea mandatului prezidențial, Zelensky a sperat că lipsa  experienței sale politice și diplomatice va fi compensată de bunăvoința și sinceritatea sa, și, acestea vor fi suficiente pentru a soluționa conflictul sângeros din Donbas. Succesul său electoral fără precedent, din 2019, s-a bazat inclusiv pe promisiunile sale sincere de a aduce pacea Ucrainei.

În realitate, însă, procesul de negociere s-a dovedit mult mai dificil. Kremlinul a fost de acord să se întâlnească cu Zelensky la jumătatea drumului referitor la anumite probleme, cum ar fi impunerea încetării a focului de durată în Donbas și stabilirea unui canal de comunicații directe între șefii adjuncți ai administrațiilor prezidențiale. Dar, Moscova a refuzat să modifice acordurile de la Minsk care vizează rezolvarea conflictului și a insistat asupra punerii în aplicare deplină a punctelor politice de interes pentru Rusia. Pentru Zelensky, concesiunile majore față de Rusia cerute de acordurile de la Minsk au provocat o reacție în opoziția naționalistă ucraineană, care l-ar fi putut costa președinția.

Progresul slab în negocierile de la Donbas a generat deziluzie în societatea ucraineană, exacerbată și mai mult de problemele economice ale țării. Zelensky a fost nevoit să mărească tarifele de utilitate pentru a îndeplini cerințele Fondului Monetar Internațional (FMI), în timp ce pandemia a afectat puternic întreprinderile mici din Ucraina. Incapacitatea autorităților ucrainene de a asigura suficiente vaccinuri anti COVID-19 pentru a începe vaccinarea în masă a populației a dat o ultimă lovitură popularității lui Zelensky. În sondajele de opinie realizate la începutul anului 2021, Zelensky s-a clasat cu doar câteva procente în fața adversarilor săi, în timp ce partidul său, Slujitorul Poporului, coborâse pe locul al doilea.

Mai sunt aproximativ trei ani până la alegerile prezidențiale din Ucraina, dar asta înseamnă puțin timp în lumea fluidă a politicii ucrainene. Cunoscută pentru oportunismul său, clasa politică ucraineană este gata să-și schimbe loialiatea de îndată ce puterea liderului este în cădere. Prăbușirea în sondaje  a lui Zelensky a stârnit imediat discuții despre alegeri anticipate, în timp ce liderii partidelor de opoziție s-au aliniat pentru a-și oferi serviciile ca parteneri de coaliție și potențiali primi miniștri. Zelensky era în pericol de a fi exclus și uitat la doar doi ani de la preluarea președinției.

Întrucât, cerințele impuse de pandemie și de FMI i-au lăsat puțin spațiu de manevră pe frontul economic, pentru a-și consolida legitimitatea Zelensky a optat pentru mobilizarea sprijinului în Occident.

În februarie, el a închis mai multe mijloace de informare proruse și a aplicat sancțiuni asupra unui oligarh notoriu, Viktor Medvedchuk, despre care s-a vehiculat că ar fi un prieten al președintelui rus Vladimir Putin. Această manevră i-a permis lui Zelensky să depășească opoziția naționalistă de acasă și să liciteze pentru un rol în limitarea influenței Rusiei în străinătate.

Zelensy a mai făcut câțiva pași îndrăzneți, s-a distanțat de oligarhii Ucrainei prin arestări și noi investigații, reafirmându-și hotărârea de a efectua reforme pro-occidentale. El a anunțat formarea „Platforma Crimeei”, care ar trebui să capteze atenția internațională asupra soartei peninsulei. Președintele ucrainean a prezentat, de asemenea, noua strategie de securitate a țării, care reiterează aspirația de a adera la NATO și pune accentul principal pe combaterea agresiunii rusești. În plus, Ucraina și-a întărit poziția în discuțiile de la Donbas, încercând să sublinieze rolul de conducător în negocierile cu Rusia, nu cu republicile separatiste.

Aceaste acțiuni au produs rezultate mixte. Zelensky și-a întărit poziția de patriot, dar, încă, este  considerat prea conciliant de către o proporție semnificativă de naționaliști ucraineni, care organizează proteste acerbe de stradă împotriva lui. Cruciada sa antioligarhă se bazează pe temeiuri juridice discutabile și riscă să submineze în continuare statul de drept din țară.

Recent descoperit, radicalismul anti-rus al președintelui Zelensky a readus Ucraina în atenția Occidentului, dar a atras o acumulare militară rusă masivă de-a lungul frontierei. Sprijinul liderilor occidentali pentru Ucraina este vocal, dar în mare parte retoric.

Zelensky, de la pacifism la confruntare

Nu există nicio îndoială că Moscova a anticipat trecerea lui Zelensky de la pacifism la confruntare. La sfârșitul anului trecut Kremlinul își piersuse speranța că președintele ucrainean   va pune în aplicare acordurile de la Minsk. Moscova se aștepta ca venirea lui Joe Biden la Casa Albă, împreună cu agenda sa de izolare a Rusiei, va avea ca rezultat o atitudine asertivă a Kievului. În consecință, Kremlinul s-a pregătit pentru a susține o prezență militară ca răspuns la încercările lui Zelensky de a-și consolida poziția internă și internațională jucând cartea anti-rusă.

Odată ce Moscova și-a masat trupele la granița de est a Ucrainei și în Crimeea, Kievul are puține șanse dacă situația se va deteriora într-o confruntare militară. Cu toate acestea, există motive să credem că niciuna dintre părți nu intenționează să declanșeze un război. Din punctul de vedere al Ucrainei, o ofensivă în Donbas ar da probabil Rusiei un pretext pentru a interveni în regiune: oficialii ruși au declarat în repetate rânduri disponibilitatea țării de a proteja republicile autoproclamate. Pierderile care urmează ar distruge sprijinul public deja limitat al lui Zelensky, în timp ce asistența promptă pentru Ucraina din Occident nu este în niciun caz garantată.

În ce privește Moscova, ideea realizării unui pod terestru pentru a conecta Crimeea cu Rusia continentală este învechită. Din 2014, Moscova a investit miliarde de dolari în diferite proiecte de infrastructură, de la căi ferate la rețele de electricitate pentru a satisface nevoile peninsulei fără o conexiune terestră. Crimeea încă suferă de lipsă de apă, dar aceasta este o problemă de ani de zile și cu greu garantează un război pentru a o rezolva.

Este puțin probabil ca Rusia să riște finalizarea marelui său proiect, conducta Nord Stream 2, de dragul unei creșteri de popularitate îndoielnice acasă sau în republicile din Donbas.

Prin urmare, scopul creșterii prezenței militare ruse la granița cu Ucraina se limitează în a demonstra atât Kievului cât și Washingtonului că Rusia este pregătită să răspundă cu forță oricărei încercări militare de a schimba statu quo-ul din Donbas. Ostentația cu care sunt mutate trupele confirmă faptul că Rusia zdrăngănește sabia, mai degrabă decât s-ar gândi  la blitzkrieg.

Totuși, absența motivelor raționale pentru un război nu împiedică criza să scape accidental de sub control. Atmosfera tensionată și victimele suferite de ambele părți sporesc posibilitatea ca o acțiune greșită sau provocatoare la nivel local ar putea atrage cele două țări într-o nouă confruntare militară. Lipsa reținerii ar putea invalida toate calculele raționale: odată declanșate, războaiele oferă motive suficiente pentru a continua lupta.