Acasă Diverse Ombudsman bulgar pierdut în București

Ombudsman bulgar pierdut în București

Un fost avocat al poporului din Bulgaria, prezent la o conferință ce a avut loc la Casa Poporului, a fost de negăsit timp de șase ore.

Avocatul Poporului împreună cu Institutul European al Ombudsmanului a organizat, în 20-22 septembrie, Adunarea Generală a Institutului European al Ombudsmanului, în care au fost alese organele de conducere, precum și o conferință internațională, în cadrul căreia a fost abordată problematica

Promovării și apărării drepturilor și libertăților fundamentale. Principalele teme de discuție au fost „Independența politică a Ombudsmanului în viitor” și „Rolul Ombudsmanului în eliminarea discriminării”.

Oaspeții străini, alături de înalți demnitari ai statului român și alți invitați din România, au fost prezenți, în 21 septembrie 2017, la evenimentul tematic aniversar “Două decenii de la înființarea instituției Avocatul Poporului”, la Palatul Parlamentului din București.

La evenimente au participat peste 70 de Ombudsmani naționali, regionali din Europa, din zona Caucaz și Africa, printre care și un fost avocat al poporului din Bulgaria, Konstantin Penchev.

Bulgarul, om mai în vârstă și bolnav de Parkinson, a venit cu un însoțitor. Acesta din urmă, furat de renumita ospitalitate românească, l-a scăpat din ochi timp de câteva minute pe fostul ombudsman bulgar. Și, să vezi minune, ombudsmanul Konstantin Penchev a dispărut fără urmă. S-a creat panică mare. Timp de șase ore l-au căutat autoritățile române în imensul Palat al Parlamentului și… în tot Bucureștiul.

Din fericire, ombudsmanul bulgar a fost găsit nevătămat!

Foto: novinaria.bg

Distribuie pe:
Mai multe articole
  • „La ICR, 2018 va fi un an plin de momente notabile”

    Interviu cu Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român. Liliana Țuroiu a dez…
  • Colinde cu Ana Măierean

    Ana Măierean este numele de scenă al cântăreței de muzică populară Claudia Hanăș. Artista …
  • Halloween & Every age story

      Distribuie pe: …
  • Statul de drept românesc

    În comunism era o vorbă” femeia e egală cu bărbatul și amândoi sunt egali cu zero”. În sta…
  • Lockheed Martin: Compact Fusion

    Lockheed Martin Skunk Works®, face progrese în dezvoltarea energiei de fuziune, forma fina…
  • Cenzura online

    Facebook a recunoscut că firmele de tehnologie ar putea face mai mult pentru a combate ext…
  • Ajutoare financiare de la Guvern

    În ședința de astăzi, Guvernul a alocat 4,458 milioane lei Secretariatului General al Guve…
Mai multe articole scrise de admin
Mai multe Diverse
Comentarii închise.

Recomandări

„La ICR, 2018 va fi un an plin de momente notabile”

Interviu cu Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român. Liliana Țuroiu a dez…