Danemarca are primul antisubmarin de Paul MOLDOVAN postat pe 22/02/2018 Foto: Media Primul ministru Lars Lokke Rasmussen După 14 ani, Danemarca se pregătește să lanseze primul antisubmarin în Marea Baltică și în Ocenul Arctic. Acțiunea face parte din decizia recentă a parlamentului danez de a consolida cheltuielile pentru apărare, a relatat ziarul Ingenioren. De peste un deceniu cele două submarine ale Marinei Daneze au fost scoase din funcțiune după ce majoritatea parlamentară a decis să desființeze capacitatea privind anti-submarinele. Începând cu anul 2004, statul scandinav nu a avut capacitatea de a se proteja de submarinele străine dacă acestea s-ar fi aflat în apele maritime daneze, așa cum spus Commodore John Riber Nordby, în 2014. „Capacitatea noastră existentă este inadecvată pentru o propriilor ape”, a declarat pentru Ingenioren vice-amiralul Torben Mikkelsen, șeful personalului naval. Datorită noului acord de apărare, care a subliniat faptul că Rusia este principala amenințare la adresa politicii externe, Danemarca va recupera capacitatea anti-submarină pentru prima dată în ultimii 14 ani. În timp ce trei dintre fregatele și navele de sprijin ale flotei militare daneze vor fi modernizate pentru a putea participa la u război anti-submarin, unele dintre elicopterele daneze Seahawk vor fi dotate cu sonare pentru a-și spori capacitatea. Ministerul danez al apărării a căutat să recupereze capacitatea sa antisubmarin în 2012, când a fost decis să cumpere nouă elicoptere MH-60R Seahawk, care au fost dezvoltate pentru a putea vâna submarine. Dotarea Danemarcei cu anti-submarin a fost intensificată de presupusul „submarin rusesc” din în arhipelagul de la Stockholm, din 2014, când au fost dezvăluite neajunsuri flagrante în apărarea nordică. „Cred cu siguranță că activitatea militară a Rusiei a făcut politicienii să vină cu alte idei”, a declarat pentru Ingenioren maiorul Karsten Marrup, șeful centrului pentru operațiunile aeriene din cadrul Academiei de Apărare. În plus, Danemarca a susținut că a observat submarine „presupuse a fi ostile” în apele arctice strategice din jurul Groenlandei. O analiză a apărării din 2016 a subliniat incapacitatea Danemarcei de a detecta și de a descuraja submarinele în mările arctice înghețate. „Am început să ne gândim la submarinele care navighează în jurul Groenlandei. Ar putea fi relevant să investigăm ce se întâmplă în fiordurile Groenlandei”, a spus Marrup. La începutul acestui an, guvernul danez a crescut cu 20% a bugetului apărării pentru următorii șase ani. Primul ministru Lars Lokke Rasmussen a subliniat faptul că Danemarca dorește să devină „membru NATO de bază” și a mărit cheltuielile de apărare pentru a se adapta mai bine cerințelor Alianței. Majorarea va permite Danemarcei să-și mărească cheltuielile pentru apărare până la 1,3% din PIB (de la 1,17%, dar cu mult sub nivelul de 2% al NATO). 5/5 - (11 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia