Ce a făcut SECURITATEA la Revoluția din Decembrie ’89? (II)

Decembrie 1989: Amintirile unui român aflat în serviciul Securității (II)

După-amiaza zilei de 21 decembrie 1989

Am ieșit de la secretarul de partid și m-am întors la biroul meu. Se dăduse ordin neoficial ca toate unitățile Securității să depună armele în rastel și să rămână în unitate.  În birou am discutat cu câțiva colegi despre situația din țară, mai ales despre situația de la Timișoara unde se vehicula uciderea a 5.000 de manifestanți. Asta ne-a făcut să ne privim unii pe alții cu suspiciune, neștiind ce să mai credem.

În data de 18 decembrie am primit ordin să ardem documente la crematoriul din curtea Securității. Acest lucru a fost efectuat neîncetat până în ziua de 22 decembrie.

La Consiliul Politic soseau continuu informații despre situația din țară, îndeosebi din Cluj, Sibiu și Galați, unde armata a tras în manifestanți folosind muniție de război.

Între timp, la București s-a anunțat organizarea Baricadei la Intercontinental.

La ora 19:00 am mers în zona Hotelului Intercontinental. Acolo era ridicată o  baricadă ce traversa bulevardul Magheru, de la restaurantul Dunărea, la hotel Intercontinental. Baricada era amenajată din mese, scaune, cauciucuri de mașini, coșuri de gunoi din metal și diverse alte lucruri, fiind destul de bine realizată.  Am mers lângă Baricadă, îi cunoșteam pe câțiva manifestanți, doi dintre ei erau profesori de istorie. I-am implorat pe manifestanți să plece de acolo, pentru că auzisem că vine o unitate mecanizată (tancuri și taburi) de la Divizia armatei de pe șoseaua Olteniței condusă de colonelul Carp.

Am fost alungat de manifestanți, spunându-mi să plec și să-mi văd de treburile mele că altfel o încurc. Resemnat, m-am întors la unitate, unde colegii nu mai scoteau nici un cuvânt, neștiind ce se va întâmpla în următoarele ore.

În seara zilei de 21 decembrie vedeam de la fereastra biroului mașini Dacia care veneau pe str. Eforie, la Miliția Capitalei, aducând zeci și zeci de manifestanți care erau îmbarcați în dube și duși la Jilava.

În unitatea noastră era o atmosferă apăsătoare, nimeni nu vorbea. Această atmosferă a fost întreruptă în jurul orelor 21- 22:00 de sunetul rafalelor de mitralieră. Toți eram înmărmuriți, ne era teamă. Am rămas în birouri.

22 decembrie 1989

Pe la ora 3:00 dimineața un coleg a venit să-mi spună că lucrurile s-au mai potolit. La-am întrebat: ”Cum s-au potolit?”. Mi-a răspuns: ”S-au spălat străzile”. L-am întebat: ”De ce s-au spălat?” . ”De sânge”, mi-a răspuns. Am zis: ”Cum de sânge?”. ”Armata a omorât în jur de 90 de tineri la Baricadă”, a sups el. M-am cutremurat. Eram îngrozit. Fiind profesor de istorie sunt umanist, nu concepeam așa ceva. Eu am întrat în sistemul Securității în 1984, când după fuga lui Pacepa au fost aduși în sistem, în trei valuri succesive, în jur de 3.000 de tineri absolvenți de elită ai unor facultăți civile. Eu am intrat în ultimul val. Făceam parte dintr-o generație tânără, aveam altă concepție despre apărarea siguranței statului român.

La ora 6:00 dimineața a venit ordin pentru toate unitățile Securității să se pună la dispoziția Armatei. La data de 21 decembrie 1989, efectivele Securității numărau 14.800 de oameni și aproximativ 820.000 de informatori și turnători.

În jurul orei 7-7:30 s-a răspândit zvonul că platformele muncitorești se îndreaptă spre Comitetul Central, deși a existat opoziția unor secretari de partid care au ferecat cu lanțuri porțile întreprinderilor pentru ca muncitorii să nu poată ieși.

Informația privind sinuciderea generalului Milea a circulat foarte repede. Apoi a fost difuzat la TVR acest episod, în care soții Ceaușescu îl acuzau pe Milea de trădare. Supoziția care a circulat mai târziu, a fost că un aghiotant cu grad de colonel l-ar fi ucis pe Milea în propriul biroul, că acesta ar mai fi trăit încă 20 de minute după aceea, și a murit la spital.

Împreună cu alți colegi am ieșit din birou pentru a merge în zona Comitetului Central. Pe scări, coborând în fugă, era să mă lovesc de generalul Iulian Vlad, care văzându-mă, m-a întrebat: ”Ce faci profesore? Ai executat ordinul dat?”. I-am răspuns: ”Da, tov. General, vă raportez că am pus pistolul în rastel, legitimația în pantof, mi-am scos cravata și mi-am legat fularul pe braț.”. Mi-a spus: ”Bine, du-te în Piață (n.r. – paiața din fața C.C.), vezi ce e pe acolo, dar să te întorci la unitate”.”Am înțeles”, i-am răspuns.

Dar, unde să mai ieși!? Parcă toată țara venise la București. Am ajuns cu greu la C.C., unde lumea izbucnise în urale când elicopterul cu soții Ceaușescu a decolat de pe acoperiș.

Mai târziu, un coleg de la Direcția a V-a mi-a relatat următorul aspect: Când revoluționarii au ajuns pe acoperiș s-au oprit, pentru că patru arme automate erau ațintite asupra lor. David, unul din cei patru ofițeri de la Direcția a V-a, le-a spus să nu mai facă nici un pas pentru că, altfel, trage în ei, fiind sub jurământ. În momentul când elicopterul a decolat, cei patru ofițeri au lăsat armele jos și s-au predat revoluționarilor. Dacă nu ar fi fost Dan Iosif printre revoluționari, nu se știe ce s-ar fi întâmplat cu cei patru ofițeri, care au și încasat niște pumni.