Japonia și Rusia au obiective comune de Iris DĂIAN postat pe 21/03/2018 Foto: Media Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov (st) și Taro Kono, omologul său japonez, Tokio, 21 martie 2018. Japonia are un număr însemnat de obiective care necesită cooperarea cu Rusia, inclusiv în privinţa Coreei de Nord, a declarat miercuri ministrul japonez de Externe, Taro Kono, în urma unei întrevederi la Tokyo cu omologul său rus, Serghei Lavrov, relatează agenţia Tass. De cealaltă parte, Serghei Lavrov a anunţat că în luna mai va avea loc la Moscova o întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul japonez Shinzo Abe. „Cu siguranţă, evenimentul major al anului va fi întâlnirea dintre liderii noştri în luna mai în Rusia. Vrem să folosim aceste discuţii ca o pregătire eficientă pentru acest summit. În general, considerăm că relaţiile bilaterale sunt dinamice, deşi cu siguranţă există domenii în care am dori să vedem mai multe progrese”, a spus Lavrov. Recent, guvernul japonez a avertizat că Rusia a intensificat activitatea militară în apropierea Japoniei, iar această decizie ar putea avea legătură cu faptul că Japonia s-a alăturat sancţiunilor internaţionale împotriva Moscovei. În plus, ministrul japonez de Externe, Taro Kono, a declarat că Rusia şi-a sporit potenţialul nuclear în baza unor acţiuni unilaterale. 5/5 - (4 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia