Pakistanul ia în calcul măsuri de a bloca SUA de Sofia FEIER postat pe 09/01/2018 Foto: Media Soldați americani în Afganistan Autoritățile pakistaneze iau în considerare opțiunea de a bloca aprovizionarea trupelor americane desfășurate în Afganistan, în contextul tensiunilor diplomatice dintre Islamabad și Washington, a informat, luni, presa pakistaneză. La începutul acestei luni, președintele Donald Trump a acuzat Islamabadul că a oferit un „paradis sigur teroriștilor”. Săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Heather Nauert, a declarat că Statele Unite suspendă livrarea de echipament militar și ajutor de securitate Pakistanului. Potrivit purtătorului de cuvânt, acesta este răspunsul dat de Statele Unite la măsurile insuficiente ale autorităților pakistaneze împotriva grupurilor teroriste. Presa pakistaneă a adăugat că această mișcare ar putea fi folosită ca răspuns la pașii diplomatici întreprinși de Statele Unite. Statele Unite se află în Afganistan de aproape 17 ani, în urma atacurilor din 11 septembrie 2001, din Washington și New York. Potrivit Pentagonului, Statele Unite au 11.000 de militari pe teritoriul Afganistanului, a citat New York Times. Trupele americane din Afganistan sunt alimentate cu echipament militar și alimente pe rutele din Pakistan. 5/5 - (9 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia