PE declanșează procedura de sancţionare a Ungariei prin activarea art. 7 de Sofia FEIER postat pe 12/09/2018 Footo: Media Parlamentul European a aprobat, miercuri, declanşarea procedurii de sancţionare a Ungariei, din cauza încălcării normelor Uniunii Europene, Guvernul de la Budapesta riscând suspendarea drepturilor de vot în Consiliul UE. Lansarea procedurii de sancţionare a fost aprobată cu 448 de voturi pentru, 197 împotrivă şi 48 de abţineri, potrivit publicaţiei EUObserver. Ungaria a fost criticată în mai multe rânduri de Uniunea Europeană, din cauza legilor privind libertatea de exprimare, din cauza organizării sistemului judiciar, a celui electoral şi în contextul abordării faţă de imigraţie. Guvernul de dreapta de la Budapesta este acuzat că încalcă normele fundamentale ale Uniunii Europene. Autorii rezoluţiei împotriva Ungariei, printre care se numără eurodeputata olandeză Judith Sargentini, afirmă că „există un risc clar privind încălcarea gravă a valorilor fundamentale europene”. În decembrie 2017, Comisia Europeană a propus Consiliului Uniunii Europene adoptarea unei decizii similare în cazul Poloniei, din cauza situaţiei sistemului judiciar polonez. Ungaria nu va accepta „ameninţări” şi nu va deveni „patria imigraţiei”, a afirmat marţi după-amiază, în Parlamentul European, premierul ungar, Viktor Orban, în contextul procedurilor în sensul sancţionării Guvernului de la Budapesta. „Ungaria va fi condamnată pentru că a decis că nu va fi patria imigraţiei. Dar noi nu vom accepta ameninţări şi acte de şantaj din partea forţelor proimigraţie: ne vom apăra frontierele, vom opri imigraţia clandestină”, a afirmat Viktor Orban, citat de site-ul cotidianului La Repubblica. „Noi ne vom apăra frontierele şi doar noi putem decide alături de cine trăim. Am oprit sute de mii de imigranţi clandestini şi am apărat Ungaria şi Europa. Cetăţenii ungari au decis că patria noastră nu va fi patria imigraţiei”, a subliniat Viktor Orban. Decizia Parlamentului European de iniţiere a procedurii pentru sancţionarea Ungariei reprezintă o formă de „răzbunare meschină” bazată pe „acuzaţii neadevărate”, a reacţionat miercuri după-amiază Peter Szijjarto, ministrul ungar de Externe. „Este vorba de o răzbunare meschină” a forţelor politice proimigraţie, a declarat Peter Szijjarto, citat de agenţia Bloomberg. „Raportul conţine o serie de acuzaţii neadevărate şi nejustificate. Este vorba de un proces de faţadă”, a spus Peter Szijjarto, referindu-se la raportul pe baza căruia Parlamentul European a dispus lansarea procedurii de sancţionare a Ungariei. 5/5 - (2 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia