Acasă Cultură Sărbătoarea creștină Adormirea Maicii Domnului

Sărbătoarea creștină Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare) este una dintre cele mai importante sărbători creştine, iar, pentru români, este şi ocrotitoarea marinarilor, pe 15 august fiind organizate în mai multe oraşe procesiuni cu icoane şi pelerinaje, dar şi manifestări artistice.

Biserica Ortodoxă marchează, pe 15 august, Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare numită în popor şi Uspenia (termenul slav) şi Sfânta Maria Mare. Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, dar mărturii despre existenţa ei nu există decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu.

Locul de origine al sărbătorii este Ierusalimul, oraşul sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului şi Biserica zidită pe acest mormânt. În spatele mormântului Maicii Domnului din această biserică, este pusă la închinare pentru pelerini icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa. Pelerinii care ajung în Israel au ca obiectiv, printre altele, o vizită la mormântul Maicii Domnului.

În timpul împăratului bizantin Mauriciu (528 – 603) s-a rezidit  Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi a fost fixată definitiv  data sărbătoririi ei la 15 august, astfel praznicului Adormirii Maicii Domnului s-a generalizat în Răsărit.

În seara dinaintea sărbătorii se săvârşesc în toate bisericile Vecernia cu Litie şi chiar Privegherea întreagă, adică şi slujba Utreniei, urmată de cântarea Pohodul Maicii Domnului. Sărbătoarea a fost precedată de două săptămâni de post strict.

Potrivit tradiţiei bisericii, Sfânta Fecioară Maria a fost înştiinţată printr-un înger de trecerea ei la cele veşnice, iar apostolii, aflaţi în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, el ajungând trei zile mai târziu. Întristat, a cerut să se deschidă mormântul, pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu, dar intrând, l-a găsit gol. În timp, în cuvântările părinţilor bisericii s-a afirmat cu mai multă putere credinţa că, după adormirea sa, Fecioara Maria a fost înviată de Iisus Hristos şi luată cu trupul în împărăţia cerurilor.

Pe 15 august este celebrată şi Ziua Marinei, Sfânta Maria fiind ocrotitoarea marinarilor. La malul mării, dar şi în oraşele dunărene sunt organizate, de Sfânta Maria, manifestări religioase, artistice şi culturale.

De la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului se redeschide perioada în care se pot face nunţi, încep târgurile şi iarmaroacele de toamnă, dar şi praznicele de pomenire a morţilor.

În unele părţi ale Moldovei, ziua de 15 august este considerată „a morţilor”, fiind pomeniţi toţi cei care au numele Sfintei Maria. Pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, sunt sărbătoriţi, deasemenea, cei care poartă acest nume.

În ziua praznicului Sfintei Marii, femeile merg la biserică şi duc cele mai frumoase flori din grădină, struguri, prune şi faguri de miere, pe care le dau în amintirea răposaţilor.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Claudia DUȚĂ
Mai multe Cultură
Comentarii închise.

Recomandări

Lansare de carte:
„Visul Măriei Sale”
de Andrei Breabăn

Scriitorul  și jurnalistul  Andrei Breabăn dăruiește cititorilor iubitori de lectură un no…