Soţul şefei CSM a încasat 15.200 lei de la TelDrum de Victoria BRAN postat pe 05/11/2018 Foto: Media Simona Marcu, Preşedinte CSM Rise Project a publicat, luni, un prim articol referitor la documentele privind afacerile Tel Drum, între aceste acte figurând şi un borderou de plăţi care arată că avocatul Gil Vasile, soţul preşedintelui CSM Simona Marcu, ar fi încasat de la Tel Drum un cec de 15.200 de lei. „Prin borderoul de plăţi Tel Drum l-am întâlnit pe Gil Vasile, soţul şefei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Simona Camelia Marcu (foto). Este avocat specializat în comercial, nu pledează, are birou în Bucureşti şi proprietăţi în Teleorman. Cecul valorează 15.200 de lei şi a fost emis de corporaţie în septembrie 2015, sub semnătura executivului Petre Pitiş”, arată site-ul de investigaţii. Pe atunci, soţia sa, Simona Marcu, era judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe 5 ianuarie 2018, ea a devenit preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). „Public, judecătoarea Marcu s-a distins cu două intervenţii notabile: a cerut anchetarea procurorului general Augustin Lazăr ca urmare a declaraţiilor împotriva OUG 13 şi sprijină legile justiţiei în forma propusă de PSD”, potrivit Rise Project. 5/5 - (3 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia