UE cere Albaniei să evite tensionarea relațiilor cu Serbia de Paul MOLDOVAN postat pe 19/02/2018 Foto: Media Reprezentanta diplomaţiei europene, Federica Mogherini Comisia Europeană i-a cerut luni prim-ministrului albanez Edi Rama să evite orice ingerinţă în relaţiile dintre Serbia şi Kosovo şi l-a sfătuit să se concentreze la reformele pe care trebuie să le aplice pentru a aderarea Albaniei la Uniunea Europeană, informează AFP. „Declaraţiile care pot fi interpretate ca o ingerinţă în afacerile ţărilor vecine sunt inutile”, a declarat Catherine Ray, purtătorul de cuvânt a reprezentantei diplomaţiei europene Federica Mogherini. Edi Rama a vizitat duminică la Pristina cu ocazia celei de-a zecea aniversări a proclamării independenţei Kosovo şi a vorbit despre posibilitatea ca într-o zi Albania şi Kosovo să aibă „un singur preşedinte, ca simbol al unităţii naţionale”. Sârbi consideră provocatoare poziţia premierului albanez și Tirana că susţine proiectul „Albania Mare”. Serbia nu recunoaşte independenţa fostei sale provincii Kosovo. Deși dialoful sârbilor cu liderii kosovari a început în anul 2011, relaţiil de normalizare dintre Belgrad şi Pristina stagnează. „UE a susţinut întotdeauna principiile reconcilierii şi cooperării regionale în Balcanii de Vest”, a spus purtătorul de cuvânt. „Consiliul European (instanţa şefilor de stat şi de guvern din UE) s-a pronunţat pentru integrarea ţărilor din Balcanii de Vest şi vom continua să colaborăm cu aceste ţări bilateral în această perspectiva”, a adăugat Catherine Ray. „Uniunea Europeană se aşteaptă ca ţările din regiune să stabilească relaţii constructive şi de cooperare şi să se concentreze pe propriile programe de reformă pentru a avansa pe calea integrării europene”, a adăugat purtătoarea de cuvânt. Cinci din cele 28 de membre ale UE – Spania, Grecia, România, Slovacia şi Cipru – nu au recunoscut independenţa Kosovo. În 2014, UE a demarat discuţii de aderare cu Serbia şi cu Muntenegru în 2012. Albania, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM), Bosnia-Herţegovina şi Kosovo doresc de asemenea să adere la UE. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat recent ţările din Balcani că nu vor putea adera la UE înainte de a-şi soluţiona diferendele frontaliere, indicând ca dată ipotetică de aderare anul 2025. 5/5 - (15 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia