Augustin Zegrean, despre avantajele celor decoraţi cu ordinul „Steaua României” de Victoria BRAN postat pe 10/12/2019 Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, marţi, referitor la beneficiile celor decoraţi de către preşedinte cu ordinul „Steaua României”, că principalul avantaj este că aceştia primesc un loc de veci gratuit. „Cel mai puternic este locul de veci. Cei care au Steaua României primesc la moarte loc de veci gratuit. Dar legea spune şi că se trag focuri militare. Sunt mai multe beneficii. Poate să participe la diverse manifestări, trebuie să fie băgat în seamă când sunt manifestări naţionale. Nu se mai dă scutire de impozit. Pe vremea lui Ceauşescu se dădea scutire de impozit, acum nu se mai dă”, a declarat Augustin Zegrean, la Digi 24. ”Nu este o reparație pentru mine că le retrage lor decorațiile, cel mult e o stare mai bună pentru restul de oameni care au fost decorați. Este acolo și unul care a fost director de penitenciar la Sighet (n.r. unde au fost torturate victime ale regimului comunist) și e decorat. Cineva, acolo, își bate joc”, a spus Augustin Zegrean, conform sursei citate. Reacţia fostului preşedinte al Curţii Constituţionale vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a decis să retragă toate decoraţiile tuturor celor care au condamnări penale, inclusiv a fostului Adrian Năstase, acţiunea urmând să fie finalizată în scurt timp. ”Da şi pot să vă spun chiar că am decis să retrag toate decoraţiile tuturor celor care au condamnări penale şi se încadrează în prevederile legii care prevede procedura de retragere a ordinelor naţionale, am demarat efectiv această acţiune şi ea va fi finalizată în foarte scurt timp, şi veţi primi prin intermediul departamentului comunicare exact lista decretelor prin care retrag aceste ordine”, a declarat Klaus Iohannis. Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia