Ion Cristoiu: Părerile celor din UE în cazul Kovesi contribuie la victoria PSD la europarlamentare de Redacția postat pe 30/03/2019 Ion Cristoiu spune că reacţiile europene la anunţul punerii Codruţei Kovesi sub control judiciar sunt în favoarea PSD. Jurnalistul a afirmat la emisiunea “Gândurile lui Cristoiu” că în culisele negocierilor pentru şefia Parchetului european Kovesi pierde teren în favoarea candidatului francez. Ion Cristoiu susţine că declaraţiile unor responsabili de la Bruxelles, în condiţiile în care Kovesi nu ar avea şanse şi Franţa insistă să-şi pună candidatul la şefia Parchetului European, arată că România este tratată ca o ţară de mâna a 14-a. “Părerile celor de la Uniunea Europeană nu sunt decât o nouă contribuţie la victoria PSD la europarlamentare. Nu cred că avea (n.r. şanse ca Laura Codruţa Kovesi să devină procuror şef european) … S-a văzut din rezistenţa Consiliului UE, că acel Consiliu nu are ceva cu ea, ci vrea să fie francezul. Deci există posibilitatea, cred că în culise, ca Franţa să insiste foarte mult pentru francez. Şi în aceste condiţii, repet, declaraţiile celor de la Bruxelles, vă spun cu subiect şi predicat acum că se favorizează tema electorală a PSD şi anume că România e tratată ca o ţară de mâna a paişpea. Şi aşa şi este”, a afirmat jurnalistul. În opinia sa, Codruţa Kovesi ar trebui să se supună anchetei ca orice cetăţean român. “Mă duc la procese. Dumneavoastră credeţi că atunci când mă duc la procese, doamna judecător : <Alo maestre, staţi pe coridor şi vorbiţi cu mine>. Nu. Ea este cetăţean, nu mă interesează că este aleasă, că este Cleopatra, că e Udrea, este un cetăţean al României şi ar trebui să se supună unei anchete, că este corectă, că nu e trebuie să se supună”, a susţinut Ion Cristoiu. Acesta nu exclude posibilitatea luării unei decizii în cazul procurorului-şef european cât timp Kovesi e anchetată, dar susţine că intervenţiile de la Bruxelles nu trebuie să vizeze încetarea anchetei . “Se poate lua, eu am spus că intervenţiile celor de la Bruxelles sunt aberante, începând cu domnul acela care vrea să fie preşedintele Comisiei Europene şi care spune să se renunţe la procedurile legale. Păi să se renunţe, cum? Să ne spună cum. Cum? Mi s-a spus aşa: nimeni nu se poate implica în ancheta unui procuror. Cum a fost şi la Negulescu. A făcut Negulescu ce a vrut? A făcut, da. Poate că procurorul a luat-o razna, dar aşa este regula. În aceste condiţii, cum să facă statul român? Şi mai şi ameninţă că ne va pune în discuţia Parlamentului ca să o scoatem pe Kovesi de sub anchetă. Cum? Să îmi spună cum. Ne ducem şi îi spunem lui Adina Florea. Cine?”, a susţinut Ion Cristoiu. Jurnalistul a explicat că indiferent de statutul unei persoane anchetate nu vede posibilitatea practică de a se interveni în favoarea lui Kovesi în condiţiile în care procurorii sunt independenţi. “O cetăţeancă, mă rog care este candidată la funcţia de procuror, poate să fie candidată la premiul Nobel sau la Miss Univers, e treaba ei, e supusă unei anchete. Procurorii, care se spune că sunt independenţi, au decis că ea nu are voie nu ştiu ce să facă. Cine spune, repet, în deplinătatea facultăţilor mintale, de la nivelul Uniunii Europene, un domn care vrea să fie preşedintele Comisiei, spune aşa: <dacă nu luaţi măsuri prin care ea să nu mai fie anchetată…> Păi şi cum?”, s-a întrebat Ion Cristoiu. El spune că nici liderul PSD, Liviu Dragnea, nu ar putea interveni la procurorul de caz, Adina Florea, deoarece ar fi acuzat de amestec în treburile justiţiei.”Păi şi Liviu Dragnea ce poate să facă? Să o sune pe Adina Florea?(…) Să fim logici, că nu se poate interveni. Aa, ea are dreptul să conteste la CSM, dar să spui <băi, de mâine lăsaţi-o pe Kovesi să iasă din ţară. Adică a hotărât o instanţă. Şi dacă a hotărât, noi ce să facem? A hotărât un parchet. Dar dacă intervine cineva, nu e amestec în treburile justiţiei?”, a adăugat Ion Cristoiu. Procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie au anunţat vineri că Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzată de luare de mită, abuz în serviciu (5 fapte) şi mărturie mincinoasă. De asemenea, s-a dispus şi punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva fostei şefe DNA. Manfred Weber, candidatul Partidului Popular European (PPE) pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, a exprimat preocupare în legătură cu procedurile care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi, avertizând că ar putea cere o dezbatere în viitoarea legislatură a Parlamentului European. Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a afirmat, vineri pe Twitter, că este îngrijorat de veştile privind punerea sub control judiciar a Laurei Codruţa Kovesi, precizând că PE susţine candidatura acestei la şefia Parchetului UE şi că va ridica problema la reuniunea de miercurea viitoare cu liderii grupurilor. Sursa: Mediafax 5/5 - (3 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia