Acasă Extern Rusia și-a intensificat activităţile militare în Marea Neagră

Rusia și-a intensificat activităţile militare în Marea Neagră

Rusia utilizează spaţiul Mării Negre pentru proiectarea forţei militare în estul Mediteranei, a afirmat, potrivit agenţiei Reuters, ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, în cursul unei conferinţe internaţionale.

„Federaţia Rusă utilizează Marea Neagră pentru a proiecta forţa în estul Mediteranei”, a afirmat Mihai Fifor la o conferinţă internaţională găzduită de Institutul Aspen.

„Situaţia s-a schimbat dramatic în ultimul an”, a spus Fifor, citat de agenţia Reuters.

La rândul său, ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a afirmat la acelaşi eveniment că intensificarea securităţii cibernetice şi contracararea ameninţărilor militare hibride din partea Rusiei vor fi unul dintre punctele suplimentare asupra cărora România se va concentra în cursul Preşedinţiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene, informează Reuters.

Mihai Fifor a declarat pentru agenţia Reuters că Guvernul României intenţionează să dezvăluie două noi programe majore de achiziţii militare înainte de sfârşitul acestui an, în plus faţă de planurile anunţate deja privind cumpărarea de noi avioane de vânătoare şi alte echipamente.

Mihai Fifor a precizat că România a atins, în ultimii doi ani, ţinta NATO privind alocarea unui buget în domeniul apărării de 2% din PIB, subliniind că acest nivel al cheltuielilor militare va fi menţinut un deceniu. „Intenţionăm să adăugăm încă două programe majore după ce le vom prezenta în Consiliul de Apărare a Ţării”, a spus Fifor, fără a oferi detalii despre tipurile de achiziţii militare.

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victor MAIER
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

ICR Tel Aviv: „Israelul și Algoritmul Holocaustului”, invitat prof. dr. neurolog Jean Jacques Askenasy

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Saga din Israel, organi…