SONDAJ: Majoritatea europenilor cred că UE se va dezintegra de Sofia FEIER postat pe 16/05/2019 Peste jumătate dintre cetăţenii europeni, inclusiv 58% dintre români, sunt de părere că UE se va dezintegra în următorii 10- 20 de ani, iar trei din 10 europeni consideră că există posibilitatea reală a unui conflict între ţările UE, arată un sondaj comandat de Consiliul European pentru Relaţii Externe. În Franţa, Germania, Belgia, Italia, Olanda, Austria, Slovacia, România, Grecia, Cehia şi Polonia, majoritatea respondenţilor sunt de părere că destrămarea Uniunii Europene este o „posibilitatea reală”, în următorii 10 până la 20 de ani, arată sondajul realizat de compania YouGov la comanda Consiliului European pentru Relaţii Externe, informează cotidianul The Guardian. Din cele 14 ţări incluse în sondajul YouGov, cel mai mare procent al celor care cred că UE se apropie de colaps s-a înregistrat în Slovacia (66%), iar pe următoarele locuri s-au poziţionat Franţa şi România (ambele cu 58%). Suedia (44%), Danemarca (41%) şi Spania (40%) sunt singurele state incluse în sondaj în care procentul celor care cred că UE se va destrăma a fost sub 50%. La aproape şapte decenii după crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), prima dintr-o serie de instituţii europene supranaţionale ce au stat la baza Uniunii Europene de astăzi, trei din zece europeni consideră că există „posibilitatea reală” a unui conflict între statele UE. O treime din votanţii din Franţa şi Polonia cred că un război în cadrul UE este posibil, acestă părere fiind înregistrată mai ales în rândul persoanelor care susţin că la alegerile europarlamentare de săptămâna viitoare intenţionează să nu voteze ori să voteze cu formaţiuni naţionaliste şi populiste. Un alt subiect al sondajului a fost cel al nivelului prosperităţii, majoritatea europenilor declarându-se îngrijoraţi de deteriorarea acestui nivel. Potrivit datelor sondajului, aproape 50% dintre danezi rămân cu bani la finalul lunii pentru diferite cheltuieli. La polul opus, 5% dintre cetăţenii Greciei, 16% dintre cei ai Ungariei, 23% dintre români şi 24% dintre francezi rămân cu bani la finalul lunii pentru cheltuieli discreţionare. În Olanda şi Germania procentul celor care rămân cu bani pentru cheltuieli discreţionare se situează la 32%. Sondajul a mai relevat că trei sferturi din alegătorii europeni consideră că sistemul politic este defect, la nivel naţional sau nivelul UE, ori la ambele. În Franţa, doar 15% din respondenţi au fost de părere că sistemul politic funcţionează bine. În pofida pesimismului europenilor privind viitorul UE, cel mai recent Eurobarometru indică faptul că două treimi din cetăţenii europeni au sentimente pozitive faţă de Uniune Europeană – cel mai ridicat nivel înregistrat din anul 1983, afirmă Mark Leonard directorul ECFR. „Mai sunt 7 zile pentru a rezolva paradoxul care stă în centrul proiectului european. Susţinerea faţă de apartenenţa la UE este la cel mai ridicat nivel din 1983, şi totuşi majoritatea votanţilor se teme că UE s-ar putea destrăma. Provocarea pentru proeuropeni este să folosească această frică de pierdere pentru a mobiliza majoritatea tăcută şi pentru a se asigura că nu doar partidele anti-sistem vor avea un cuvânt de spus pe 26 mai”, a apreciat Mark Leonard. Sondajul a mai evidenţiat că aproape 92% dintre votanţi sunt de părere că ar avea de pierdut în cazul prăbuşirii Uniunii Europene. 5/5 - (4 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia