Acasă Extern SUA intenţionează să-și retragă jumătate din efectivele militare din Afganistan

SUA intenţionează să-și retragă jumătate din efectivele militare din Afganistan

Administraţia Donald Trump are în plan retragerea a 7.000 de militari americani din Afganistan, adică aproape jumătate din numărul militarilor SUA din această ţară, relatează presa internaţională, citând surse oficiale sub anonimat.

Miercuri,preşedintele Donald Trump a anunţat retragerea trupelor americane din Siria, decizie, aparent luată de Trump trecând peste obiecţiile liderilor militari din SUA, care a fost criticată de numeroşi politicieni de la Washington, inclusiv o serie de senatori republicani.

Se crede că decizia de retragere a trupelor din Siria a fost un factor care condus la demisia lui Jim Mattis, secretarul american al Apărării, care în scrisoarea de demisie a semnalat divergenţe cu preşedintele Trump, fără însă să menţioneze direct retragerea trupelor.

Înainte de a fi preşedinte al SUA, Donald Trump a afirmat în repetate rânduri că Washingtonul ar trebui să se retragă din Afganistan, informează BBC.

Operaţiunile de luptă la care au participat direct trupe americane s-au încheiat oficial în anul 2014, militarii SUA având rolul de a antrena forţele afgane.

Anul trecut, președintele Trump a indicat că va menţine o prezenţă militară americană semnificativă în Afganistan pentru a preîntâmpina un colaps al forţelor locale care fac cu greu faţă insurgenţei talibane.

Cotidianul The Washington Post relatează că planul de diminuare a prezenţei SUA în Afganistan se confruntă cu opoziţia mai multor oficiali de rang înalt de la Casa Albă, inclusiv John Bolton, consilierul prezidenţial pentru Siguranţă Naţională.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Paul MOLDOVAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

EUROPA: Proteste în masă împotriva blocajelor și vaccinurilor COVID la Praga, Viena, Roma, urmează Elveția și Croația

Mii de protestatari s-au adunat sâmbătă la Viena, după ce guvernul austriac a anunțat un b…