Acasă Extern SUA desfăşoară echipamente militare în Orientul Mijlociu pentru a descuraja Iranul

SUA desfăşoară echipamente militare în Orientul Mijlociu pentru a descuraja Iranul

Administraţia Trump desfăşoară o serie de transportoare şi bombardiere în Orientul Mijlociu ca răspuns la „indicii şi avertismente” venite dinspre Iran şi pentru a arăta că Statele Unite vor răspunde oricărui atac, a declarat consilierul american pentru securitate, John Bolton, relatează Reuters.

Pe fondul tensiunilor deja crescânde dintre Washington şi Teheran, un oficial american a declarat că desfăşurarea a fost ordonată „ca o descurajare a ceea ce a fost văzut ca o potenţială pregătire a forţelor iraniene şi reprezentărilor sale care ar putea indica eventualele atacuri asupra forţelor americane din regiune”. Totuşi, oficialul, vorbind cu condiţia anonimatului, a declarat că Statele Unite nu se aşteaptă la un atac iminent din partea Iranului.

John Bolton, care conduce o politică americană din ce în ce mai aprigă împotriva Iranului, a declarat că decizia, care ar putea exacerba problemele dintre cele două ţări, a fost menită să trimită un mesaj „clar şi inconfundabil” privind răspunsul SUA faţă de Teheran.

„Statele Unite nu caută război cu regimul iranian, dar suntem pe deplin pregătiţi să răspundem oricărui atac, atât al reprezentanţilor cât şi al Corpului Gărzilor Revoluţionare Islamice sau forţelor regulate iraniene”, a afirmat Bolton într-o declaraţie.

Acest lucru marchează cele mai recente dintr-o serie de mişcări ale administraţiei preşedintelui Donald Trump, menită să accelereze presiunea asupra Iranului din ultimele luni.

Administrația Trump a oprit derogările pentru ţările care cumpără petrol iranian, în încercarea de a reduce exporturile de petrol ale Iranului la zero. De asemenea, a inclus pe lista neagră Corpul Gărzilor Revoluţionare din Iran, considerat o organizaţie teroristă străină, lucru pe care Iranul îl consideră o provocare din partea SUA.

Iranul a avertizat recent că va bloca Strâmtoarea Hormuz dacă va fi împiedicată să utilizeze această cale navigabilă strategică. Aproximativ o cincime din petrolul consumat la nivel global trece prin acesată strâmtoare.

5/5 - (10 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Cătălin RUS
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Un militar rus și-a sacrificat viața apărând cu propriul trup o mamă și fiică de tirul de mortiere tras de Nazi Azov

În Mariupol, un soldat rus, căruia încă nu i s-a aflat numele,  și-a pierdut viața în timp…