Acasă Extern Donald Trump:  „Am un respect profund pentru poporul iranian. Nu căutăm o schimbare de regim”

Donald Trump:  „Am un respect profund pentru poporul iranian. Nu căutăm o schimbare de regim”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a venit cu explicații, vineri, după ce a ordonat eliminarea, într-un atac cu dronă, a celui mai important general din Iran, Qasem Soleimani.

Preşedintele american, Donald Trump, a dat asigurări vineri că nu doreşte o „schimbare de regim” la Teheran după eliminarea generalului iranian Qasem Soleimani pe care l-a descris drept „teroristul numărul unu” al planetei. Donald Trump a repetat că a acţionat pentru a opri un război, nu pentru a începe altul și a spus că generalul iranian pregătea atacuri „iminente” contra diplomaţilor şi militarilor americani.

„Am un respect profund pentru poporul iranian”, a adăugat șeful Casei Albe. „Nu căutăm o schimbare de regim”, a mai declarat Donald Trump.

Donald Trump a insistat că administrația sa este una iubitoare de pace. „Nu căutăm războiul, nu căutăm să clădim națiuni și nu căutăm o schimbare de regim, dar ca președinte niciodată nu voi ezita să apăr siguranța poporului american”, a spus președintele SUA.

Președintele Trump a explicat că generalul Soleimani punea la cale atacuri „sinistre”, iar SUA „l-au prins asupra faptului și au terminat cu el”.

„Soleimani a făcut din moartea oamenilor nevinovaţi o pasiune dezgustătoare”, a mai spus Donald Trump înainte de a lansa un avertisment „teroriştilor” care atacă americani: „Vă vom găsi. Vă vom elimina. Îi apărăm întotdeauna pe diplomaţii, pe soldaţii noştri, pe toţi americanii şi pe aliaţii noştri”, a promis preşedintele american, aflat în vacanţă la clubul său Mar-a-Lago din Florida.

Mașina în care era generalul iranian a fost lovită de o rachetă trasă din dronă în apropierea aeroportului din capitala Irakului, unde militarul era în misiune. Vehiculul s-a transformat într-un morman de fiare, iar victima a putut fi identificată doar după un inel de care nu se despărțea.

Generalul Qasem Soleimani comanda acțiunile militare ale Iranului în Orientul Mijlociu de douăzeci de ani. Era strategul și comandantul din umbră al Hezbollah, al milițiilor șiite din Siria, Liban, Gaza, Irak și Yemen pe care le alimenta cu bani și armament iranian.

Mii de irakieni au dansat pe străzile din Bagdad după eliminarea lui Soleimani.

Un oficial cu rang înalt din Departamentul de Stat, citat de CNN, a declarat vineri că a existat un consens atunci când a fost luată decizia de a acționa împotriva lui Soleimani. „Pot să vă spun că a fost consens în Cabinetul Național de Securitate al președintelui: riscul de a nu face nimic era inacceptabil, date fiind informațiile pe care le aveam și eficiența lui Soleimani. E genul de persoană pe care trebuie să o iei foarte în serios”, a spus oficialul.

Generalul se afla la Bagdad după ce anterior fusese la Damasc.

„Vorbim într-o limbă pe care regimul o înțelege”, a mai spus oficialul.

Președintele Trump rămâne deschis negocierilor cu Iranul, fără precondiții, a declarat vineri și consilierul pentru securitate națională, Robert O’Brien.

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Radu FLOREA
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Trustul Media Anima, cel mai nou grup de presă independentă din România

Trustul Media Anima este cel mai nou grup de presă independentă din România. Acesta  își p…