ROMÂNIA TRATEAZĂ PANDEMIA CU ARMATA?!…

Pandemia cauzată de „coronavirus” este o realitate planetară – nu o contestă nimeni. Nu analizăm acum cauzele, explicite sau misterioase, ştiinţifice sau ezoterice, ale acestei epidemii, apărută, poate, mai puţin explicabil (deşi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat încă de la începutul anului asupra acestui pericol!). Punctăm aici doar consecinţele şi efectele noii crize mondiale „globale” (sic!), care zguduie sistemul de valori şi cel de ordine mondială. Vorbim de urgenţa şi eficienţa măsurilor luate de statele lumii şi de către guvernele acestora, pentru contracararea efectelor şi consecinţelor din sfera sănătăţii, a riscurilor de ameninţare, contagiune şi punere în pericol a vieţii oamenilor. Vorbim şi de crizele suprapuse, din domeniul economic, social şi chiar politic.

Sunt şi vor fi costuri. Şi în planul vieţii, şi în planul sănătăţii, şi în cel economic, şi în cel social. Costuri care se vor deconta şi politic, este evident, dar este mai puţin important. Pandemia şi criza au produs şi produc, dar mai ales vor produce, atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi lung, mutaţii importante, atât în ceea ce priveşte ordinea mondială (nu ştiu dacă şi în geopolitică!), dar cu siguranţă, în dimensiunea spiritualităţii, în cultură şi chiar în paradigma civilizaţiei umane contemporane.

Într-un fel, ieşim din zona „confortului” global şi unional, al birocratizării instituţionale de acest tip, în care au fost asigurate până acum nevoile primare existenţiale în largheţea societăţii de consum (nesănătoasă şi ea!). În care producem (mult, nu doar concu­renţial!), am produs, am fabricat şi am stocat, chiar şi până la lux, produse industriale şi alimentare, mărfuri îndestulătoare (de multe ori, chiar dăunătoare sănătăţii şi toxice!), dar am produs mult peste nevoi. Acum, probabil că se va schimba şi revizui, în primul rând, această paradigmă economică şi comercială a consumerismului. Ce fel de economie, globală, unională sau naţională, va adopta Lumea şi vor adopta statele, vom vedea. Deocamdată, statele şi guvernele abia se dezmeticesc şi adoptă măsuri, diferite, radicale sau mai chibzuite, în funcţie de gravitatea situaţiei şi de competenţă managerială statală. Care mai de care, mai mult sau mai puţin adecvate, care mai potrivite, care mai exagerate şi uneori chiar absurde şi neconforme cu viaţa şi cu necesităţile zilnice ale vieţii.

Criza a venit din China, apoi a trecut prin Coreea de Sud, Iran, Israel, a pătruns în Europa, a lovit puternic Italia, apoi Spania, mai moderat alte ţări europene, cum sunt Franţa şi Germania şi, probabil, „la apogeu”, va zgudui şi America… Statele şi guvernele acestor ţări au abordat oarecum diferit situaţia. Şi nu doar măsurile luate au fost şi sunt diferite, ci şi condiţiile au fost şi sunt specifice acestor ţări. În Italia, de pildă, populaţia mai vârstnică şi cu probleme cronice de sănătate locuieşte, fie împreună cu familia, fie în îngrijire la domiciliu, inclusiv de către persoane din România. La fel şi în Spania. În timp ce, în Germania, Marea Britanie şi chiar Franţa, populaţia vârstnică este îngrijită mai mult instituţional, în centrele pentru persoane vârstnice.

În România, situaţia a evoluat uşor progresiv, timp de o lună, după primele cazuri de contaminare. Şi s-a agravat din cauza lipsei primelor măsuri care trebuiau luate imediat, dar şi din cauza iresponsabilităţii unor semeni nesăbuiţi, lipsiţi de discernământ şi de conş­tiinţă. De la primul caz, apoi al doilea, al treilea şi alte câteva, asemănătoare… Apoi, a venit al doilea val, mult mai consistent şi mai periculos, prin contagiune. După revenirea în ţară a câtorva zeci de mii, sute de mii (statistic, se vorbeşte despre intrarea a peste 1 milion de persoane în România!), români întorşi din Italia, Spania şi alte ţări europene şi neeuropene. Persoane nefiltrate de autorităţi, neverificate epidemiologic, nesupravegheate şi chiar tratate inuman şi cu risc mărit de contagiune cât timp au fost ţinute la intrarea în ţară. Prin intermediul cărora virusul s-a răspândit în toată ţara, de la domiciliu la locul de muncă, în locuri de carantină, chiar în izolare, în spitale, oriunde. Cu suficient de multe cazuri de iresponsabilitate şi încălcarea legii, nu doar din neglijenţă sau ignoranţă.

Contagiunea a cuprins segmente, familii, s-au creat focare de infecţie şi a lovit în primul rând corpul medical, medici, asistente, personal auxiliar din spitale. Trimişi în lupta cu epidemia, dar de multe ori fără minimele echipamente de protecţie. Focarele s-au creat în primul rând în unele spitale, cel mai grav dintre acestea fiind cel din Suceava, unde au fost infestate peste 100 de cadre medicale, cel puţin, până azi. În lupta, aproape cu mâinile goale, fără echipamentul adecvat şi fără măsurile epidemiologice impuse de norme şi de situaţie, există riscul îmbolnăvirii unui procent de peste 10% din corpul sanitar românesc, aşa cum s-a întâmplat şi în Italia. Există riscul ca aceste focare să ridice mult mai sus curba de contagiune şi îmbolnăvirile în masă. Cad spitale, activitatea multora intră în colaps, cad şi medici şi asistenţi. Abia acum se vede cât de precar este şi cât de imbecil politic a fost tratat sistemul de sănătate publică din România. Chiar şi cel privat. În ce priveşte cazuistica, sunt două extreme date exemplu. O extremă focală la Suceava şi una de vindecare „miraculoasă”, eficientă, la Timişoara. Mă întreb, de ce nu se aplică experienţa celor de la Timişoara şi în tratamentele din alte unităţi spitaliceşti?… Este nevoie urgentă ca tratamentele adecvate şi eficiente să fie folosite pentru combaterea bolii. Este nevoie, nu doar de vaccinuri, care nu se pot aplica decât peste câteva luni de la testare, ci, acum, de tratamentul adecvat şi eficient şi de condiţii de igienă şi securitate sanitară corespunzătoare. Se aduc testere, măşti, combinezoane, roboţi, soluţii, se caută voluntari, sistemul sanitar nu putem spune că stă cu mâinile în sân. Dar există şi incompetenţă, birocraţie şi chiar concurenţă… politică… în „gestionarea” fondurilor alocate combaterii epidemiei…

Ieri, ministrul sănătăţii şi-a dat demisia şi a fost înlocuit. Motivul nu este cel profesional sau managerial, deşi i se poate imputa şi asta, ci e unul politic. Dar mă abţin, până nu am toate informaţiile.

Avem o evoluţie epidemiologică ascendentă, dar moderată, totuşi. Se aşteaptă un vârf, o creştere, se fac estimări de o lună, două, poate până de Paşte, de 1 Mai, Iunie, Iulie etc. Dar nu putem şti cu precizie când va înceta şi când se va stinge şi dacă va reizbucni pandemia.

Ultimele statistici, la ora când scriu: peste 900 de infestări, circa 90 de vindecaţi, peste 20 decedaţi, peste 6000 de contaminaţi şi peste 100.000 de izolaţi. Cauzele deceselor sunt multiple, chiar dacă „lovitura de graţie” a fost dată de acest Covid-19.

Până acum, situaţia în România se află într-un climat de risc social-sanitar limitat, iar răspândirea bolii este ţinută oarecum sub control. Aş fi mai degrabă de un optimism ponderat, realist, decât de un pesimism panicard, accentuat şi distructiv, emoţional şi mental, colectiv.

Populaţia României a înţeles şi înţelege în cea mai mare parte situaţia, s-a conformat şi se conformează măsurilor. De la renunţarea la cozi şi stocuri de produse alimentare şi până la limitarea circulaţiei, doar la strictele obligaţii profesionale şi de aprovizionare cu bunuri necesare vieţii de zi cu zi. Câteva sute de mii de angajaţi şi-au pierdut temporar locurile de mună şi vor fi plătiţi (când?) cu şomaj 75%. Restul se descurcă aşa cum pot. Aproape 5 milioane de români se află sub pragul de sărăcie şi nu mai au nicio posibilitate de a obţine bani, nici din îndeletniciri ocazionale şi nici din tolerata muncă la negru. Zeci şi sute de mii de afaceri sunt distruse, economia se prăbuşeşte vertiginos, cu fiecare zi de criză. Măsurile de întrajutorare şi sprijin guvernamental şi comunitar european sunt puţine sau inexistente. Se vorbeşte de o amânare a ratelor la bănci, iar plata utilităţilor, deocamdată a fost sistată.

La noi, măsurile politico-organizatorice au fost luate gradual. Au fost stabilite de către guvern şi sub coordonarea preşedintelui. Un guvern „fertilizat in vitro”şi abia născut, cu puţin timp înainte de criză prin „cezariană” prezidenţială. Un guvern căzut, autocăzut şi reinstalat de nevoie, apoi contaminat de un purtător liberal de co-virus, cu tele-miniştri, cu mască sau fără mască şi chiar cu primul ministru autoizolat timp de 2 săptămâni. Cu un preşedinte care a uitat subit de Anticipate şi a decretat Starea de urgenţă. Cu o ţară condusă de un comandament de urgenţă, sub ordinea ministrului Internelor şi care funcţionează prin ordonanţe militare.

Ordinul de luptă este: staţi acasă! Rămâneţi acasă! O mobilizare pe loc, într-o aşteptare încordată, contra cronometru cu evoluţia pandemiei. Toate măsurile de ordine şi control se aplică de sus în jos şi, în cea mai mare măsură, se respectă de către români. Desigur, excepţiile se sancţionează. Dar, se sancţionează, oare şi abuzurile şi excesul de zel? Oare se iau şi măsurile de protecţie a vieţii şi de menţinere a securităţii alimentare, a resurselor financiare necesare traiului de zi cu zi?Alea cine le stabileşte şi le pune în aplicare?

S-a mai „decretat”: persoanele peste 65 de ani sunt cele mai vulnerabile! Să stea în casă, să nu iasă afară decât 2 ore pe zi, pentru strictul necesar! Să se ferească de Covid-19, şi în casă, şi afară, şi de copii, şi de nepoţi, şi de lume. Sunt de acord, nu contrazic, dacă aşa s-a stabilit că trebuie să facă. Deşi, statisticile arată că în România cea mai mare parte dintre îmbolnăviţi şi contaminaţi sunt persoane active, sub 50 de ani. Situaţia a alunecat periculos spre un nou război psihologic al vârstelor şi generaţiilor, care poate afecta liniştea socială.

Presa face şi ea parte din program. A fost „integrată”. Unii turuie toată ziua, mai alert, mai nervos, mai vârtos, mai „news” şi mai sus… Nu doar informează, transparent şi obiectiv, cum ar trebui. Altă presă, mai critică, e cu botniţă, nu cu mască… Una a fost îndulcită cu fonduri de la Guvern, alta, nu. Fake-ul pe Net a circulat aproape la concurenţă cu informările oficiale şi chiar cu virusul însuşi… Să mai şi glumim: bine că nu se împrăştie Covidul şi prin reţelelele de socializare… Ar fi dezastru! Şi ne-am sinucide în casă şi în masă…

Dar, oare ce-o mai fi făcând biata corupţie, pe vreme de… covid-19? Şomează? Stă acasă? Nu ia „atitudine”? Stă cu „mâinile” în sân? Oare, primarii şi demnitarii mai pot fura liniştiţi ca până acum? Cum se mai descurcă ei, săracii, în astfel de situaţii? Oare cum se mai ciordeşte din banul public, acum, răsturnat şi mai vârtos în bugete? Că-i criză, nu? Se mai fură tot infanterist „pesedist” sau s-a trecut doar pe tun „liberal”? Pe fifty-fifty? Cică de-aia şi ministrul s-a autodemis…

La Braşov, primarul „dezinfectează”, evident, prin apropiata sa şi multi-firmele ei… Stropeşte străzile şi aleile blocurilor cu substanţă dijmuită de… criză…

Nu toţi procurorii şi judecătorii stau acasă. Unii au de lucru, alţii deliberează în linişte.

Nu mai vezi o prostituată pe străzi, iar hoţii de buzunare nu mai pot profita de înghesuiala din autobuze şi din aglomeraţii.

Foamea, lipsa de bani şi sărăcia intră deja în „competiţie” cu situaţia sanitară, grea şi precară. Iar ce nu omoară virusul, o pot face autorităţile…

Avem izolare, avem autoizolare, avem control, avem jandarmerie, avem poliţie, dispuse pe străzi, iar SRI ne asigură azi pe pagina sa oficială că „totul va fi bine”…

Mai am o singură întrebare, în toată desfăşurarea asta de forţe şi lupte pe viaţă şi pe moarte cu duşmanul pandemic: dacă totul e sub ordine şi control al autorităţilor, de ce a fost scoasă Armata pe străzi? În timp ce Biserica rămâne în „cazărmi”. Suntem în stare de război sanitar cu Covidul, nu cu vreo putere sau invazie militară străină! În niciun caz, cu românii, care au înţeles, totuşi, să respecte ordinele şi să stea acasă, iar dacă nu o fac, să suporte amenzile şi rigorile Legii!

De ce era nevoie de o intimidare psiho-militară, amintind de intervenţia nevindecată a Armatei în Decembrie 1989 asupra populaţiei? Dacă atunci era dictatură, acum ce este? De ce să văd militarii cu pistolul-mitralieră (obligatoriu în dotare) sau rulând cu autoblindatele pe străzile Bucureştiului şi în toate marile oraşe? În timp ce, doar Poliţia controlează actele şi îi sancţionează pe contravenienţi.

Au fost mobilizate forţe militare, în număr de 10.000 de combatanţi. Cu cine „luptă” aceştia? Virusul, care răpune oameni, nu se teme şi nu moare de glonţ. Cine vrea să compromită Armata şi să insinueze că va putea urma chiar şi o nouă dictatură… „democratică”?

Poate pentru unii, ieşirea pe străzi a Armatei înseamnă mai multă linişte, siguranţă şi confort. Pentru alţii, însă, inspiră teamă şi indignare, deocamdată, neexprimate. Este o greşeală impardonabilă de strategie politică în gestionarea crizei! Care poate acoperi, cu uniformele de apărare ale ţării, chiar şi neputinţa şi incompetenţa guvernamentală şi prezidenţială.

Eu nu gust în niciun fel „spectacolul” şi dezaprob această „intervenţie” militară pe străzile României, în lipsa unui inamic înarmat! Armata ţării ne apără de inamic şi de invazii militare străine! Hai să admitem, şi de eventuale evenimente scăpate de sub control… Dar, de nesocotire de legi şi dezordini ne apără Poliţia, Jandarmeria şi Justiţia.

Armata, da, se solidarizează cu populaţia şi intervine şi în alte cazuri, cum sunt catastrofele naturale, cutremure, inundaţii, dezastre… Acum, ne-ar trebui o armată de sanitari, dotată cu o logistică adecvată. Asta trebuie să înţeleagă „comandanţii” Ţării!