Acasă Diverse A murit cunoscutul istoric Ion Bulei, editor senior la Cadran Politic

A murit cunoscutul istoric Ion Bulei, editor senior la Cadran Politic

Istoricul Ion Bulei a murit în această dimineață.

Ion Bulei a fost cercetător (1971-1990), profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (din 1993), diplomat (ataşat cultural la Roma, 1990‑1993, director al Institutului Cultural Român de la Veneţia, 1997‑2003), director ISPRI al Academiei Române (2003‑2011), autor a 19 cărţi şi a peste 200 de studii şi articole.

Printre premiile primite se numără Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române (1987), Premiul Uniunii Scriitorilor (1993; 2006), Premiul revistei „Magazin istoric” (1996).

A fost decorat cu „Steaua României”, în grad de cavaler (2001).

A fost Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius din Constanţa (2009).

Cartea sa „Scurtă istorie a românilor” a apărut nu numai în numeroase ediții în românește, dar și în traduceri în franceză, engleză, germană, italiană și greacă.

Istoricul Ion Bulei s-a alăturat echipei de seniori ai radacției Cadran Politic de la primele ediții ale revistei. Domnia sa a fost și va rămâne o mare personalitate a istoriei românești.

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Prof. Dr. Cezar DOBRE
Mai multe Diverse
Comentarii închise.

Recomandări

Eveniment istoric: După 420 de ani, capul și trupul domnitorului Mihai Viteazul sunt împreunate la Mănăstirea Plăviceni, Teleorman

Evenimentul istoric de împreunare a capului cu trupul domnitorului Mihai Viteazul  s-a des…