Acasă Diverse ARCUL de Triumf deschis pentru o zi, de Centenar

ARCUL de Triumf deschis pentru o zi, de Centenar

Sute de bucureşteni au vizitat, duminică, Arcul de Triumf din Capitală, până la orele prânzului, asta după ce Primăria Capitalei a deschis monumentul cu prilejul Centenarului Marii Uniri. Arcul de Triumf a fost deschis duminică până la ora 16:00, iar intrarea a fost liberă.

Până la orele prânzului, sute de bucureşteni, potrivit unor surse, au format o coadă de zeci de metri pentru a putea vizita Arcul de Triumf, monument care a fost deschis duminică de Primăria Capitalei, cu ocazia Centenarului.

Timpul de aşteptare pentru vizitarea monumentului a fost, în medie, de 30 de minute, iar vizitatorii au fost ajutaţi de jandarmi să traverseze strada pentru a putea ajunge la Arc.

Pentru vizitarea monumentului s-au format grupuri de câte 20-25 de persoane, care au urcat pe o scară, până sus pe acoperiş, iar ieşirea s-a făcut pe altă scară.

Pe lângă panorama foarte frumoasă de pe acoperişul Arcului de Triumf, vizitatorii au putut vedea şi o colecţie de imagini din perioada 1877 – 1922, care a fost amenajată în interiorul monumentului, colecţie „ce ilustrează prin intermediul unor instantanee de front eroismul Armatei Române sub măreaţa conducere a Regilor Întregirii”.

„A fost impresionant, iar la coadă nu am stat mai mult de 30 de minute. În interior este o adevărată lecţie de istorie, iar vederea de sus este superbă. Am avut noroc şi de vreme frumoasă. Trec foarte des pe lângă Arcul de Triumf, dar nu mi-am imaginat că poate fi atât de frumos în interior şi pe terasă. Şi organizarea a fost foarte bună, civilizată”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Andreea Rotaru, în vârstă de 22 de ani.

„Cred că a fost o ocazie unică pentru a vizita acest monument emblematic pentru Bucureşti, şi chiar pentru România. Îmi doresc să-l mai vizitez şi data viitoare, dacă voi mai avea ocazia, pentru că acum am stat destul de puţin, cam 10 minute, pentru că este aglomerat, dar a meritat din plin”, spune şi Ionuţ Varnufie, 43 de ani.

Arcul de Triumf a fost construit în perioada 1921 -1922 şi simbolizează victoria României în Primul Război Mondial şi Marea Unire de la 1918.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Iris DĂIAN
Mai multe Diverse
Comentarii închise.

Recomandări

Joe Biden organizează Summit-ul Democrației  care va marca ruptura definitivă de China și Rusia

Preşedintele Joe Biden a invitat 110 ţări la Summitul Democrației, un eveniment virtual de…