Donald Trump iese la ATAC după ce a scăpat de ACUZAȚII de Sofia FEIER postat pe 06/02/2020 Preşedintele american Donald Trump, confruntat cu o campanie turbulentă de realegere şi cu posibile alte anchete în Congres, i-a numit joi pe democraţii care au încercat destituirea sa ”necinstiţi şi corupţi”, şi i-a acuzat pe unii dintre adversari săi politici că invocă credinţa religioasă pentru a-şi justifica acţiuni greşite, transmite Reuters. Declaraţiile lui Trump, făcute la Micul Dejun cu rugăciune, eveniment tradiţional la Washington, au fost primele în public de când Senatul l-a achitat în urmă cu o zi, în procesul de destituire, de acuzaţiile aduse de Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi. ”Aşa cum ştie toată lumea, familia mea, marea noastră ţară şi preşedintele vostru au fost puşi să treacă printr-un teribil supliciu de unii oameni foarte necinstiţi şi corupţi”, a spus Trump după ce a primit ovaţii îndelungi. ”Ei au făcut tot posibilul să ne distrugă – şi, prin aceasta, au rănit foarte rău naţiunea noastră. Ei ştiu că ceea ce fac este greşit, dar se pun pe ei înşişi mult înaintea măreţei noastre ţări”, a mai afirmat preşedintele. Donald Trump, care candidează pentru realegere pe 3 noiembrie, beneficiază de un sprijin puternic din partea creştinilor evanghelici şi a catolicilor conservatori. El i-a acuzat pe unii dintre adversarii săi că şi-au invocat credinţa religioasă în timpul bătăliei din Congres. Trump nu a menţionat totuşi niciun nume în mod direct. Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, o catolică, care a iniţiat în septembrie ancheta în vederea destituirii lui Trump, a declarat în decembrie că nu îl urăşte pe acesta şi că se roagă pentru el. Senatorul republican Mitt Romney, un mormon, a invocat credinţa religioasă atunci când a votat miercuri pentru demiterea lui Trump pentru abuz de putere. Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia