Acasă Intern Eveniment: NUNTA Principelui Nicolae

Eveniment: NUNTA Principelui Nicolae

Principele Nicolae, nepotul regelui Mihai, se căsătorește astăzi, 30 septembrie 2018, cu Alina-Maria Binder, la Sinaia. Ceremonia religioasă are loc la Biserica Sfântul Ilie din Sinaia, iar recepția se va da la Casinoul din Sinaia, în Sala Oglinzilor.

Numeroși reprezentanți ai nobilimii din Europa, precum și vedete din România, sunt prezenți la Biserica pe ai cărei pereți este pictat chipul regelui Mihai.

Maşina cu care mirii au ajuns la biserică a fost întâmpinată de sute de oameni, care au venit cu flori și steaguri cu stema casei regale.

Cununia este oficiată de  PS Calinic, episcop al Argeșului și Muscelului, alături de un sobor de zece preoți.

Potrivit biroului de presă al nepotului regelui Mihai, naşi sunt Liviu şi Simona Popescu, Constantin Filitti şi Alexandra Butculescu-Filitti.

Au fost alese 6 domnişoare de onoare, una dintre ele fiind sora principelui Nicolae.

Printre invitaţi se numără şi generalul Gelaledin Nezir, omul care a stat în spatele funeraliilor Regelui Mihai.

„Nunta de astăzi este specială, după 70 de ani avem o nuntă regală, Principele Nicolae este unicul moștenitor pe linie masculină a regelui Mihai, iar Sinaia înseamnă simbolul regalității, ceea ce înseamnă că familia regală are continuitate”, a declarat primarul orașului Sinaia la intrare în biserică.

Familia Regală a României nu participă la acest eveniment. Principesa Margareta a returnat invitația mirilor fără a deschide plicul. Nici mama Principelui Nicolae nu va participa, lucru foarte neobișnuit în cultura poporului român.

Principele Nicolae se bucură de o mare simpatie în rândul românilor, iar evenimentul de astăzi demonstrează acest lucru prin prezența a sute de români veniți din toate colțurile țării la Sinai pentru a fi alături de el la acest fericit eveniment.

Redacția Cadran Politic îi dorește Principelui Nicolae ”casă de piatră”!

 

5/5 - (9 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victoria BRAN
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Curtea Penală Internațională: dr. Fauci, Bill și Melinda Gates, șeful OMS, Klaus Schwab și oficiali din Marea Britanie ACUZAȚI de crime împotriva umanității

Un grup de activiști din Marea Britanie, din care face parte și fostul vicepreședinte al P…