Mexic: Studenți uciși și dizolvați în acid de Maria SECĂREȘ postat pe 24/04/2018 Foto: Media Protest pentru studenții uciși de grupuri criminale Trei studenți mexicani au fost uciși luna trecută în vestul statului Jalisco, iar corpurile lor au fost dizolvate în acid, după ce infractorii i-au confundat cu membrii unei găși rivale, au declarat luni autoritațile, relatează Reuters. Cei trei studenți au fost văzuți ultima oară în suburbia Tonala, când ce mașina li s-a defectat și mai târziu au fost răpiți de cel puțin șase persoane, care i-au torturat și ucis, potrivit procurorilor din Jalisco. „Ulterior, trupurile lor au fost dizolvate în acid, astfel încât să nu rămână nicio urmă”, a declarat procuratura. Procurorul Raul Sanchez a spus că două persoane au posta arestate până în prezen. Un alt oficial a declarat pentru Reuters, sub condiția anonimatului, deoarece nu a fost autorizată să vorbească cu mass-media, că anchetatorii analizează mai multe rămășițe umane găsite în clădirea unde au fost dizolvați tinerii. Procurorii au afirmat că tinerii au fost confundați cu membrii unei bande de către atacatorii de la Cartelul New Generation, din Jalisco (CJNG), care a devenit cel mai puternic carte din Mexic, potrivit autorităților din SUA. Grupurile criminale din Mexic deseori răpesc, torturează, dezmembrează și chiar dizolvă victimele în acid, iar multe dintre rămășițele sunt aruncate în gropi clandestine. În 2014, 43 de studenți au dispărut în statul sudic Guerrero, iar guvernul a declarat că au fost răpiți de polițiști, care i-au predat unui grup criminal care i-a ucis și le-a ars trupurile. Observatorii internaționali au făcut obiecții la acheta derulată de guvernul mexican, iar cazul a șocat administrația președintelui Enrique Pena Nieto, căruia i-a scăzut brusc popularitatea pe fondul unor acuzații de corupție și a cotei înalte de violență pe teritoriul Mexicului. Peste 25.000 de persoane au fost ucise anul trecut în Mexic. Crimele au atins cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani, de când se păstrează o statistică a acestora. Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia