Acasă Intern Negocieri cu Comisia de la Veneţia

Negocieri cu Comisia de la Veneţia

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, discută cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia în legătură cu cele trei legi ale Justiţiei adoptate de Parlament. Acesta spune că are câteva soluţii pentru o posibilă ordonanţă de urgenţă pentru a corela legile Justiţiei cu recomandările acestora.

“Avem o opinie intermediară a Comisiei de la Veneţia cu referire la respectarea standardelor. Suntem aproape de parcursul final al legilor. Durează din 2014, ca să ajungem să spună acei critici cu modificările că nu au fost dezbateri pe lege. Nu-mi amintesc ca vreo lege să mai fi stat în dezbatere trei ani. Voi vorbi cu reprezentanţi ai Comisiei, ca să vedem în ce măsură sunt posibile anumite preluări din recomandările Comisiei, racordări ale normelor juridice la standardele europene. Am câteva soluţii pentru o posibilă ordonanţă de urgenţă”, a spus ministrul Tudorel Toader.

Pe data de 5 iunie, Curtea Constituţională i-a răspuns preşedintelui Klaus Iohannis, într-o hotărâre de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate, că opinia Comisiei de la Veneţia nu poate fi valorificată în cadrul examenului de constituţionalitate.

“Recomandările Comisiei de la Veneţia ar putea fi utile Legislativului în procedura parlamentară de elaborare sau de modificare a cadrului legislativ, Curtea Constituţională fiind abilitată la efectuarea unui control de conformitate a actului normativ adoptat de Parlament cu legea fundamentală, nicidecum la verificarea oportunităţii unei soluţii legislative”, se arată în document.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Radu FLOREA
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Trustul Media Anima, cel mai nou grup de presă independentă din România

Trustul Media Anima este cel mai nou grup de presă independentă din România. Acesta  își p…