NU VREAU SĂ TE UCID, FRATE!  TE ROG, NU MĂ UCIDE, FRATE!

Acest articol a fost gândit duminică, a fost scris alaltăieri şi poate că trebuia făcut public ieri. O fac azi, nu ştiu dacă mai e valabil şi mâine… Să-mi fie iertare!

Ştire media: o asistentă se zbate între viaţă şi moarte, după ce a fost scuipată de o pacientă infectată…

O altă asistentă, mai zilele trecute, a fost aproape linşată lângă locuinţa sa…

Mii de nesăbuiţi au găsit de cuviinţă să-şi îmbolnăvească părinţii, copiii, rudele, prietenii, cunoscuţii şi chiar necunoscuţii, confundând inconştient libertatea de mişcare cu minciuna ucigătoare şi cu lipsa de respect pentru viaţă şi semeni… Cu adaosul că în ţara noastră sistemul sanitar era mai grav bolnav decât bolnavii…

Cam asta s-a întâmplat. În spate, „regia” pe acest scenariu de pandemie, care ascunde o nouă sclavie. În China, probabil că nu mai e cazul… în Europa, în America, în Lume…

Era prea multă libertate… şi trebuia dată „milităria” jos din pod. Practic, istoria Omenirii tot pendulează între sclavie şi libertate, cu excese de ură şi comprese de dictatură…

Nişte criminali nenorociţi, mondialişti, multimiliardari şi megamultimiliardari, probabil vor şi mai mult să ia de la individul uman, liber şi amărăştean, demn cetăţean…

După ce ne-aţi distrus imunitatea şi ne-aţi afectat sănătatea cu toxine băgate până şi în ţâţa vacii, nu doar în produsele de consum din megamarketuri, acum aţi trimis către noi şi acest război, fără arme clasice, neoclasice sau nucleare…

Un virus, probabil studiat, creat, împrăştiat, ucide cât are el chef sau este lăsat să aibă, cu voie de la autorităţi, cât un kalashnikov sau ramolitul pistol TT din dotarea miliţiei…

Oamenii se pot apăra cu mănuşi şi cu mască de acest banal soldat modern. Şi, mai ales, prin distanţare socială, termen la modă. Şi-aşa eram atât de distanţi unii faţă de alţii pe scara conştiinţei, dar probabil că nu ne dădeam seama…

Da, acesta este un MANIFEST, pe care îl scriu, acum, în convingerea că putem fi şi ALTFEL… Nu doar în condiţii de pericol social-sanitar, prin contagiune în masă, ci oricând. Ieri, azi, mâine… Cu siguranţă, am fost ieri, suntem azi, vom fi şi mâine… Specia nu încetează a fi. Lezată, condiţia umană ar putea creşte şi nivelul de conştiinţă publică.

Este important să învăţăm din modul în care am trăit ieri şi, mai ales, cum vom alege să trăim azi şi mâine.

Am ucis copaci, un întreg genocid de păduri… Iată acum, Natura, ajutată de „civilizaţie”, primeşte lovitura direct prin plămânii noştri…

Îmi aminteşte de excepţionalul volum „Manifest pentru sănătatea Pământului”  al marelui poet Adrian Păunescu, scris în anii 1980 ai secolului trecut.  Despre asta e vorba. Despre sănătatea Pământului. Despre sănătatea Omului, a Vieţii, a Naturii.

Această pandemie periculoasă, perversă şi ucigătoare, va trece. Vor trece şi autorităţile, care acţionează doar cu austeritate, prostie şi incompetenţă, doar cu forţa de sistem, nicidecum cu ajutor concret şi obligaţii constituţionale pentru drepturile noastre legitime.

Va trece şi criza. Dar cu ce vom rămâne în plus în conştiinţele noastre individuale şi în conştiinţa colectivă?

Ce am înţeles, ce am învăţat şi cum se va lumina Conştiinţa Umanităţii din această „lecţie deschisă”?

Eu întotdeauna am făcut diferenţa între Umanitate şi Omenire. Omenirea e un tot colectiv, organic, unde manifestările libertăţii individuale şi liberul arbitru nu se supun neapărat discernământului şi conştiinţei. Se desfăşoară ad-hoc, conştient, prin alegeri sănătoase sau inconştient, prin încălcarea libertăţii celuilalt, ca să se desfăşoare egotic nemăsurata „libertate”. Umanitatea este starea profundă a Omului, conştient, iluminat şi îndrumat de propria sa conştiinţă, manifestată tot liber în conştiinţa colectivă.

Măcar cuvântul Lume are o rădăcină comună cu acela de Lumină – este toată manifestarea noastră desfăşurată viu, în Lumină, unde creşte şi iarba, şi buruiana, şi grâul, şi neghina, şi binele, şi răul… Rămâne doar alegerea!

Să revenim la prima ştire cu asistenta aproape ucisă de pacientă…

Poate că vom învăţa, individual, fără ordonanţă militară, măcar să nu mai scuipăm… Pe stradă, pe jos, pe unde ne apucă, în locuri publice, în văzul tuturor… Cu atât mai puţin, să folosim saliva pe post de armă letală între noi…

Să nu ne mai suflăm mucii şi să-i trântim pe jos oriunde şi oricând…

Să ne spălăm pe mâini… Da, devine obligatoriu. Era şi până acum, dar nu apăruse încă metodologia de punere în aplicare la recomandarea preşedintelui ţării… Bine că mai este apă pe această planetă!

Să nu mai respirăm urât, unii către alţii, vorbind atât de aproape, de parcă am vrea să slobozim urâciunea noastră interioară către cel de aproape…

Cu îmbrăţişările şi cu strângerile de mână e mai greu…

Iată, unde a ajuns manifestarea omului liber, periculos de liber uneori, inconştient de liber deseori… Iată unde a ajuns omul-sclav, după generaţii de sclavie, de la cele mai vechi cu gladiatori la cele cu rase superioare şi rase inferioare pe plantaţiile de bumbac, până la toată sclavia socială, realizată prin ideologii şi prin dictaturi, nemascate sau cu mască…

Aşa cum este aceasta!

O veste bună, de alaltăieri: Wuhanul s-a redeschis, după două luni şi jumătate de carantină… Putem face şi noi calcule… ceva mai optimiste…

O veste proastă: la Braşov avem primul deces oficial de Covid-19… C-o fi de Covid sau de Genocid, vom şti după această nebunie-pandemie…

O veste frumoasă: a venit primăvara şi se manifestă sănătos, cu flori, frunze, fluturi şi gâze, fiecare cu rolul lor în Natură…

Încape şi Omul!… O zi bună!