Ce vor rușii de la Putin? de Victor MAIER postat pe 21/09/2017 Agerpres – AP Președintele Rusei, domnul Vladimir Putin Sondajul indică încrederea absolută a rușilor în Putin și în politicile sale. Majoritatea rușilor vor ca președintele Vladimir Putin să rămână în funcție, în timp ce unii vor să sprijine orice succesor susținut de Putin, arată un sondaj de opinie publicat astăzi. Potrivit sondajului realizat de Centrul Levada din Moscova în perioada 18-22 august, 60% dintre cei 1.600 de ruși chestionați în 48 de regiuni au declarat că, în cazul în care duminică ar avea loc alegeri prezidențiale, vor vota pentru ca Vladimir Putin să rămână președinte. Sondajul a arătat că 67% dintre respondenți au răspuns pozitiv la întrebarea „Doriți ca Putin să conducă Rusia după 2018?”. Doar 18% dintre respondenți au fost pregătiți să susțină un candidat imaginar la prezidențiale, dacă acesta ar fi susținit de Putin. Sondajul indică încrederea absolută a rușilor în Putin și politicile sale, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov. Rusia va organiza alegeri prezidențiale pe 18 martie 2018. În anul 2012, Rusia și-a extins mandatul prezidențial de la patru ani la șase ani. Vladimir Putin nu a anunțat încă dacă va candida pentru un nou mandat. Foto: Agerpres – AP Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia