Acasă Extern Creşterea influenţei externe a Rusiei a atras sancțiuni

Creşterea influenţei externe a Rusiei a atras sancțiuni

Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, a declarat, marţi, că sancţiunile împotriva Rusiei sunt motivate de creşterea influenţei internaţionale a Moscovei, relatează agenţia Tass.

”Am început să ne dezvoltăm, din acest motiv au apărut comportamente antagonice. Dacă nu ne dezvoltam, ci regresam, dacă nu deveneam mai puternici, nimeni nu ar fi impus sancţiuni împotriva Rusiei. Sancţiunile sunt impuse împotriva celor care devin mai puternici”, a declarat Volodin.

Preşedintele Dumei de Stat a adăugat că toate sancţiunile impuse împotriva Moscovei au ca obiectiv slăbirea influenţei Rusiei pe plan internaţional.

”Statele Unite s-au obişnuit să conducă lumea singure”, a adăugat Volodin.

SUA au adoptat recent o serie de sancțiuni la adresa Rusiei, inclusiv expulzarea mai multor zeci de diplomaţi ruşi ca reacţie la atacul neurotoxic din Marea Britanie, şi a impus sancţiuni împotriva a 24 de cetăţeni ruşi, printre care şi aliaţi ai lui președintelui Vladimir Putin, în legătură cu imixtiunile Moscovei în scrutinul prezidenţial american din 2016 şi alte „activităţi maligne”.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Cătălin RUS
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Un militar rus și-a sacrificat viața apărând cu propriul trup o mamă și fiică de tirul de mortiere tras de Nazi Azov

În Mariupol, un soldat rus, căruia încă nu i s-a aflat numele,  și-a pierdut viața în timp…