Acasă Intern Dictatura medicală

Dictatura medicală

Prin prevederile Proiectului de lege a vaccinării, adoptat în Senat, peste noapte poți deveni infractor sau poți fi decăzut din drepturile părintești.

Proiectul de lege a  vaccinării, care a fost deja adoptat de Senat, pe data de 23 octombrie, este pe cale să fie aprobat și de Camera Deputaților. Dacă amendamentele care au fost propuse în aceste zile de deputatul PSD Cristina Dumitrache nu vor fi luate în considerare, această lege, în forma actuală, va avea ca rezultat faptul că atât românii din țară, cât și cei din străinătate se vor găsi în situația în care trebuie să plătească amenzi de zeci de mii de lei, ba chiar în anumite cazuri pot deveni infractori sau părinții pot fi decăzuți din drepturile părintești.

În cazul în care legea intră în vigoare așa cum e prevăzut, adică din 2018, părinții plecați vor trebui să ia în calcul faptul că actul  legislativ le impune să desemneze un responsabil pentru prezentarea copilului la vaccinare. Ce vor face cei care se reîntorc după ani de zile petrecuți cu copiii în străinătate e și mai greu de imaginat, ținând cont că unele țări unde există comunități foarte mari de români, nu există obligativitatea vaccinării, ci doar recomandarea.

Printre cele 15 ţări europene unde nu există NICIO OBLIGATIVITATE doar recomandare se numără: Germania, Austria, Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Elveția, Suedia, Norvegia, Finlanda, Irlanda, Spania.

Mai există o singură posibilitate pentru care legea să nu fie aprobată în forma actuală: aprobarea unor amendamente care să modifice unele părți ale legii. Deputata PSD Cristina Dumitrache a depus un set de amendamente la lege, la propunerile ei alăturându-se alți 95 de deputați, printre ei mulți medici de profesie și 3 actuali miniștri.

” Legea Vaccinării a fost dorită şi aşteptată pentru a reglementa şi consolida cadrul necesar asigurării calităţii şi cantităţii necesare a vaccinurilor, la standarde europene şi a distribuirii lor în mod sigur şi eficient. De aceea, propunerea de Lege a Vaccinării persoanelor în România necesită o serie de amendamente pentru eliminarea aspectelor abuzive.

În consecinţă, în data de 07.11.2017, am depus o serie de amendamente la Legea Vaccinării Persoanelor în România. Vreau să le mulţumesc colegilor mei, celor 95 de deputaţi co-semnatari alături de care am depus aceste amendamente.”, a scris deputata Cristina Dumitrache într-un comunicat de presă.

 

Articole controversate ale Proiectului de lege

Analizând propunerea de lege, în forma ajunsă la Camera Deputatilor, se pot observa o serie de măsuri bune, dar şi o serie de prevederi care conduc de la sancţiuni grave, la foarte grave şi extreme.

1) Vaccinarea devine OBLIGATORIE pentru copii şi adulţi.

2) Aşadar, părintele care refuză prezentarea la informare asupra beneficiilor vaccinurilor va fi amendat cu sume de până la 10.000 ron.

3) Refuzul repetat al vaccinării este definit drept neglijare medicală, urmând a fi sesizată DGASPC – Protecţia Copilului  –  pentru consilierea familiei, iar în cazul în care este menținut refuzul se poate trece la decădere din exercițiul drepturilor părintești. Art 3, lit q, Art 40 lit (L), Art. 66.

4) Un părinte care refuză vaccinarea poate deveni INFRACTOR conform Art 73. El poate fi acuzat de vătămare corporală în cazul în care copilul său se îmbolnăveşte. Vătămarea corporală este o infracţiune şi se pedepseşte conform codului penal.

5) Acest proiect include 8 vaccinuri, dar printr-un simplu ordin de ministru, fără consultarea Parlamentului şi fără dezbatere publică se pot adăuga oricând noi vaccinuri obligatorii în Calendarul Naţional de Vaccinare. Art.6 alin (1) Art 16

6) Se introduce conceptul de” consimțământ prezumat”. Art 21, alin 3.

7) Angajatorii suportă din fonduri proprii vaccinarea angajaţilor. Pot fi amendaţi cu până la 10.000 ron în caz de nerespectare a legii vaccinării. Art 35, alin 1 -sunt deductibile fiscal costurile

8) Cadrelor medico-sanitare, conform Art 59, punctul a, le este interzis să ofere orice altă părere despre vaccinuri, în afara unei păreri pro-vaccin. Cadrele medicale sunt ameninţate cu sancţiuni financiare şi ridicarea dreptului de liberă practică.

9) Tipurile de reacţii ADVERSE urmează să fie stabilite prin Hotărâre de Guvern şi nu prin constatarea medicilor în cazul fiecărui pacient în parte, şi pe baza reacţiilor adverse menţionate de producător în prospectul oricărui vaccin/medicament.

 

Obligativitatea sau recomandarea vaccinurilor?

Proiectul prezentat prevede OBLIGATIVITATEA vaccinării întregii populaţii, copii şi adulţi, însă Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă creşterea ratei de vaccinare prin promovare şi cu ajutorul instrumentelor de comunicare, nu prin OBLIGARE!

Inclusiv în cadrul conferinţei de la Roma, din noiembrie 2014, pe această temă, s-a vorbit despre RESPONSABILITATEA, în sensul de obligaţie pe care o are statul de a asigura prin autoritățile de reglementare naţionale, cantitatea şi calitatea vaccinurilor, folosirea celor mai bune instrumente de comunicare şi de promovare a vaccinării. NU OBLIGAREA cetăţeanului!!!

Țara cu cea mai mare rată a vaccinării este Finlanda cu un procent de 95%, unde vaccinarea nu este obligatorie, doar recomandată. De asemenea conform Eurosurveillance rata de vaccinare nu diferă semnificativ între ţările care au obligativitate şi cele care doar o recomandă.

 

Cadrul legislativ European

Conform Eurosurveillance, din 30 de ţări europene, 15 dintre acestea nu au nici o formă de obligativitate.

În Franţa există obligativitate, iar refuzul implică o serie de sancţiuni. Însă, este un exemplu singular în Europa şi probabil nu este cea mai bună alegere pentru o comparaţie având în vedere faptul că ei au producătorul propriu de vaccinuri, Sanofi, asemenea Institutului Cantacuzino care se bucura de o reală încredere din partea cadrelor medicale şi a cetăţenilor.

Italia este o altă ţară unde s-a adoptat o formă de obligativitate a vaccinării, care însă, prevede sancțiuni doar în cazul neprezentării la informare. Neprezentarea poate fi sancţionată cu sume de la 100 până la 500 euro. La noi, proiecul de lege prevede sume care merg până la 10.000 RON, cu mult peste veniturile medii ale unui român. Refuzul nu se pedepseşte în Italia şi nici nu îngrădeşte dreptul la educaţie al copiilor.

În alte 13 ţări există o formă de obligativitate pentru unul sau mai multe vaccinuri, însă NU AU nici o sancţiune în caz de refuz şi nu se îngrădeşte sau încalcă nici un alt drept. Printre cele 15 ţări europene unde nu există NICIO OBLIGATIVITATE doar recomandare se numără: Germania, Austria, Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Elveția, Suedia, Norvegia, Finlanda, Irlanda, Spania.

5/5 - (17 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Andi RĂDIU
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Nou secretar de stat la Diaspora

Preşedinta Organizaţiei de Femei PSD Diaspora, orădeanca Lilla Boglarka Debelka, fost cons…