Germania: Criza politică a fost evitată pentru moment de Victoria BRAN postat pe 03/07/2018 Foto: Media După săptămâni de conflict, Angela Merkel a reuşit în final să-şi păstreze guvernul încheind cu greu, luni seara, cu ministrul de Interne un compromis ce înăspreşte considerabil politica germană în domeniul imigraţiei, transmite AFP. Compromisul constă în introducerea unor „centre de tranzit” la graniţa dintre Germania şi Austria. Acolo vor fi instalaţi pe viitor solicitanţii de azil care ajung în Germania dar înregistraţi deja într-un alt stat european – cu alte cuvinte, aproape toţi -, în aşteptarea expulzării lor spre ţara de unde au intrat. Această chestiune a stat la baza conflictului dintre cancelarul Angela Merkel, preşedintă a partidului de centru-dreapta CDU, şi ministrul Horst Seehofer, liderul formaţiunii conservatoare bavareze CSU. Disputa ameninţa să arunce în aer fragila coaliţie guvernamentală germană, cu mare greutate instalată la putere în luna martie. Până în prezent, migranţii care cereau azil la sosirea în Germania erau repartizaţi în întreaga ţară până în momentul examinării dosarului lor. Acordul de luni pune capăt definitiv generoasei politici de primire a migranţilor în Germania, inaugurată în urma deciziei cancelarului Angela Merkel de a deschide în 2015 porţile ţării pentru sute de mii de solicitanţi de azil. Cancelarul Merkel şi-a exprimat satisfacţia că, „după mai multe zile dificile şi aspre negocieri”, s-a ajuns la un „compromis bun”. „Avem un acord clar în privinţa modalităţii de a împiedica pe viitor imigraţia ilegală”, a ţinut să sublinieze Horst Seehofer, punând capăt, după mai multe săptămâni, disputei sale cu cancelarul federal legate de politica în domeniul migraţiei. Horst Seehofer, ministrul de Interne a renunţat la demisie, după ce cu o zi mai devreme îşi anunţase intenţia de a părăsi guvernul. Compromisul a provocat critici aprinse Un lider al stângii radicale germane, Bernd Riexinger, a apreciat că aceste „centre de tranzit” avute în vedere sunt echivalentul „lagărelor de internare în masă”, referindu-se la trecutul nazist al Germaniei. Riexinger le-a cerut social-democraţilor din SPD, al treilea partener al coaliţiei conduse de Angela Merkel, să refuze. SPD pare să ezite în privinţa soluţiilor propuse. Preşedinta SPD, Andrea Nahles, a salutat sfârşitul ostilităţilor din tabăra conservatoare germană „care ne permite să trecem din nou la treabă”. Ea a subliniat însă că partidul său va examina marţi în detaliu acordul înainte de a da un verdict. Dacă SPD îl va respinge, toate eforturile depuse de Angela Merkel pentru a-şi salva guvernul vor fi puse sub semnul întrebării. O reuniune la vârf a celor trei partide din cadrul coaliţiei de la Berlin – CDU, CSU şi SPD – urmează să aibă loc marţi seara, relatează AFP. 5/5 - (1 vote) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia