Acasă Economie OUG pentru înființarea Fondului Suveran în prima şedinţă de Guvern

OUG pentru înființarea Fondului Suveran în prima şedinţă de Guvern

Ordonanţa privind Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va fi adoptată în prima şedinţă de Guvern, a anunţat vineri seara preşedintele PSD Liviu Dragnea, după discuţii de câteva ore cu liderii ALDE.

„Fondul suveran- am convenit acum 2-3 săptămâni să avem această discuţie este o ordonanţă de mare importanţă şi trebuie analizată bine, în acest sens au fost invitaţi şi oficialii din Polonia, să vedem cum funcţionează Fondul lor, e oarecum diferit. Ordonanţa are o formă finală, sunt câteva modificări, credem că e un cadru care elimină orice risc pentru societăţile comerciale şi condiţiile pentru ca un fond suveran să contribuie la dezvoltarea acestei ţări”, a declarat Liviu Dragnea.

Preşedintele PSD a anunţat că acesta ar fi funcţional de anul viitor, ordonanţa urmând să fie adoptată peste câteva zile.

„Având forma finală, săptămâna viitoare, în prima şedinţă de Guvern, va fi adoptată ordonanţa, apoi, după ce e publicată, vor fi discuţii despre hotărârea care să stea la bază (…) Ordonanţa nu vorbeşte despre câte companii intră, reglementează cadrul general, după ce CCR a spus că nu se poate face cu o adresă punctuală”, a mai spus Dragnea.

Prin înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții se are în vedere crearea unui vehicul de investiţii financiare în acţiuni sau participaţii în proiecte sau companii profitabile, segment neacoperit în prezent pe piaţa financiară din Romania.

Acesta ar trebui să aibă un rol multiplicator în economie pentru o dezvoltare sustenabilă şi, pe de altă parte, să catalizeze şi să mobilizeze resurse financiare disponibile către sectorul real şi proiecte profitabile.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, la Parlament, la finalul unei şedinţe a coaliţiei de guvernare, că ministrul Finanţelor a prezentat execuţia bugetară după primele zece luni ale anului, investiţiile fiind mai mari cu 75% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Domnul ministru de Finanţe ne-a informat că rectificarea bugetară se va face astfel încât deficitul bugetar să nu depăşească 3%. Regimul de creştere a veniturilor este în grafic, a crescut în fiecare lună. Privind execuţia bugetară la 10 luni, este o creştere cu 75% a investiţiilor comparativ cu primele 10 luni ale anului trecut, ceea ce pentru noi reprezintă un semnal extrem de important, deci 16 miliarde investiţii în zele luni din 2018 ceea ce pentru fiecare economie din lume reprezintă un semnal important”, a declarat, vineri, la Parlament, preşedintele PSD Liviu Dragnea.

Liderul social-democrat a precizat că în coaliţia de guvernare nu s-a discutat subiectul introducerii unui salariu minim diferenţiat.

O delegaţie ALDE condusă de Călin Popescu Tăriceanu a discutat, vineri, la Parlament, cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, mai bine de trei ore, subiectul principal fiind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiţii.

Ordonanţa privind Fondul Suveran va fi adoptată în prima şedinţă de Guvern, care ar putea avea loc joia sau vinerea viitoare, a anunţat vineri seara preşedintele PSD Liviu Dragnea, după discuţiile cu ALDE.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Claudia DUȚĂ
Mai multe Economie
Comentarii închise.

Recomandări

Lansare de carte:
„Visul Măriei Sale”
de Andrei Breabăn

Scriitorul  și jurnalistul  Andrei Breabăn dăruiește cititorilor iubitori de lectură un no…