Premierul Dăncilă îi pune la punct pe liderii europeni și pe anumiți ambasadori de Radu FLOREA postat pe 03/04/2019 Premierul Viorica Dăncilă a criticat, miercuri, declaraţiile preşedintelui Parlamentului European Antonio Tajani, precizând că niciun factor, nici măcar preşedintele Parlamentului European, nu poate solicita începerea sau oprirea unei anchete penale. ”La fel de surprinsă am fost de declaraţiile preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani. Cred că nici factor sau decident politic, fie chiar şi preşedintele Parlamentului European, nu poate solicita începerea sau oprirea anchetei penale. Ni se cere să nu intervenim în actul de justiţie. Mi se pare un lucru corect, dar oficiali europeni ne cer să oprim anchete penale. Le spun clar că premierul României nu a intervenit şi nu va interveni niciodată în actul de justiţie”, a spus premierul Viorica Dăncilă. Reacţia premierului vine după ce preşedintele PE, Antonio Tajani, a făcut miercuri o declaraţie de susţinere a Laurei Codruţa Kovesi, afirmând că va trimite o scrisoare autorităţilor române în care le va cere să nu pună obstacole la participarea acesteia la toate fazele procedurii de selecţie pentru postul de procuror şef european. Pe 27 martie a avut loc a doua rundă negocieri între Parlamentul European şi Consiliul UE pentru desemnarea procurorului-şef european, funcţie pentru care candidează şi Laura Codruţa Kovesi, care însă nu s-a finalizat cu o concluzie. Urmează încă două runde de negocieri între echipa PE şi Consiliu, pe 4 şi 10 aprilie. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor judeca, miercuri, contestaţia Laurei Codruţa Kovesi împotriva controlului judiciar pentru 60 de zile dispus de către procurorii Secţiei de anchetare a magistraţilor. Premierul Dăncilă anunță că va discuta cu Timmermans după avertismentul transmis guvernului Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, că va avea discuţii cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans, declarându-se surprinsă de declaraţiile acestuia prin care a avertizat Guvernul român să nu ia nicio măsură care să afecteze sistemul judiciar. „Pentru că tot vorbim despre UE, instituţiile europene, m-au surprins azi declaraţiile prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene Frans Timmermans având în vedere că există şi a existat o deschidere totală în privinţa paşilor de urmat. Am format un grup de experţi, s-a lucrat la nivel de experţi, atât din partea Comisiei Europene cât şi din partea noastră. Am specificat de fiecare dată că ne vom consulta şi că va exista transparenţă. De aceea declaraţia lui Timmermans de astăzi a produs neclarităţi şi nu i-am înţeles rostul pentru că nu este pliată pe realităţile existente. Am să am o discuţie cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene legată de aceste aspecte. Ştiu că a fost o discuţie în Colegiul Comisarilor şi sper că comisarul român a susţinut de această dată România”, a declarat Viorica Dăncilă, în debutul şedinţei de Guvern. 5/5 - (3 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia