Scutul de la Deveselu, dotat cu sistem de apărare anti-rachetă THAAD de Radu FLOREA postat pe 11/04/2019 Sistemul anti-rachetă Aegis Ashore din baza militară de la Deveselu va fi actualizat cu un sistem de apărare anti-rachetă Terminal High Altitude Air Defence (THAAD) care aparţine Statelor Unite, transmite Ministerul Apărării Naţionale într-un comunicat de presă. Sistemul anti-rachetă Aegis Ashore instalat în cadrul Bazei Militare 99 Deveselu va parcurge, în perioada următoare, un proces de actualizare, planificat anterior, transmite sursa citată. În perioada planificată pentru executarea lucrărilor la Deveselu, care va dura câteva săptămâni, NATO va asigura o capacitate alternativă de apărare împotriva rachetelor balistice, prin desfăşurarea în ţara noastră a unui sistem de apărare anti-rachetă Terminal High Altitude Air Defence (THAAD), se mai spune în document. THAAD este un sistem defensiv, ce va fi încadrat în arhitectura capabilităţii Alianţei de apărare împotriva rachetelor balistice şi se va afla, ca şi sistemul Aegis Ashore, sub controlul operaţional al NATO şi controlul politic deplin al Consiliului Nord-Atlantic, mai spune sursa citată. Lucrările care vor fi efectuate la elementele Aegis Ashore amplasate la Deveselu fac parte din actualizarea planificată a sistemelor Aegis ale SUA. Acest proces de actualizare nu va introduce în niciun fel elemente de natură ofensivă sistemului şi nu va schimba caracterul strict defensiv al acestuia, avertizează MApN. Lucrările de actualizare au fost prevăzute încă din septembrie 2009, când a fost anunţat calendarul de implementare a sistemului SUA de apărare antirachetă în Europa într-o abordare nouă, adaptivă, în etape (EPAA / European Phased, Adaptive Approach to Ballistic Missile Defense). Desfăşurarea sistemului defensiv THAAD în România va avea caracter temporar, acesta fiind planificat să rămână operaţional doar până la finalizarea lucrărilor de actualizare a sistemului anti-rachetă Aegis Ashore. La Summit-ul NATO de la Lisabona, din anul 2010, NATO a decis să dezvolte o capabilitate de apărare împotriva rachetelor balistice pentru a proteja teritoriile, populaţiile şi forţele sale din Europa. Sistemul Aegis Ashore din România este parte componentă a sistemului NATO de apărare împotriva rachetelor balistice, fiind sub controlul operaţional al autorităţilor militare aliate. Sistemul defensiv THAAD care va fi desfăşurat temporar în România, în cadrul capabilităţii NATO de apărare împotriva rachetelor balistice, va avea acelaşi obiectiv ca şi sistemul Aegis Ashore, respectiv apărarea populaţiei, forţelor şi teritoriului european al NATO împotriva ameninţărilor cu rachete balistice venite din afara spaţiului Euro-Atlantic. 5/5 - (4 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia