Rusia respinge propunerea SUA de a distruge noul sistem de rachete de croazieră de Victor MAIER postat pe 21/01/2019 Foto: Media Rusia consideră inacceptabil ca Statele Unite să ceară Moscovei să distrugă sistemul de rachete de croazieră de tip 9M729, despre care Washingtonul susţine că încalcă prevederile tratatului din perioada Războiului Rece, relatează Reuters. Rusia a propus organizarea unei demonstraţii cu aceste rachete pentru SUA, a declarat ministrul adjunct de Externe, Sergei Ryabkov, citat de agenţia Interfax. Rusia a negat faptul că acest sistem de rachete contravine prevederilor Tratatului INF. Statele Unite au cerut Rusiei să distrugă noul sistem de rachete de croazieră despre care susţin că ar constitui o ”încălcare directă şi continuă” a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF) şi au acuzat Rusia de destabilizarea securităţii globale. Ambasadorul SUA la ONU, pe probleme de dezarmare, Robert Wood, a declarat în cadrul Conferinţei ONU privind Dezarmarea că sistemul de rachete de croazieră de tip SSC-8 dezvoltat de Rusia este capabil să dezvolte atât arme convenţionale cât şi nucleare şi reprezintă o ”potenţială şi directă ameninţare pentru Europa şi Asia”, deoarece au o rază de acţiune între 500-1.500 de kilometri. SUA a respins săptămâna trecută propunerea Rusiei de a salva Tratatul INF, care interzice amplasarea rachetelor nucleare în Europa pentru că nu pot fi verificate în mod corespunzător, pregătind terenul pentru Washington de a se retrage din tratat în luna februarie. 5/5 - (4 votes) Distribuie pe: