Acasă Extern SUA vor înceta să mai respecte prevederile INF începând de sâmbătă

SUA vor înceta să mai respecte prevederile INF începând de sâmbătă

Statele Unite vor înceta să se mai conformeze prevederilor Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF) începând de sâmbătă, după eşecul unor discuţii de ultim moment pe tema găsirii unei soluţii care să permită menţinerea acordului, a declarat un oficial american rang înalt.

Subsecretarul american de Stat pentru Controlul Armelor şi Securitate Internaţională, Andreea Thompson a declarat că SUA „vor putea (suspenda obligaţiile privind respectarea Tratatului INF) de pe 2 februarie”, informează agenţia de ştiri Reuters.

Eşecul eforturilor de soluţionarea a disputei ar putea duce la retragerea SUA din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) începând de sâmbătă, 2 februarie, dacă Moscova nu acceptă să renunţe la un nou tip de rachetă de croazieră care pot transporta ogive nucleare, despre ca Washingtonul susţine că încalcă prevederile înţelegerii.

Moscova a refuzat să distrugă nouă rachetă Novator 9M729 (SSC-8, potrivit terminologiei NATO), susţinând că respectă în totalitate prevederile acordului.

„Din păcate, nu s-a înregistrat niciun progres”, a afirmat Riabkov, care s-a întâlnit recent la o reuniune a puterilor nucleare cu Thompson.

„Din câte înţelegem, urmează următorul pas, începe următoarea fază, adică faza în care Statele Unite încetează să-şi mai respecte obligaţiile ce decurg din INF, lucru care în mod evident se va întâmpla în acest weekend”, a explicat oficialul rus.

Acordul INF a intrat în vigoare în anul 1987, fiind semnat de preşedintele american de la acea vreme, Ronald Reagan, cu omologul său din Uniunea Sovietică, Mihail Gorbaciov.

Potrivit cotidianului The New York Times, în afara faptului că Rusia ar fi încălcat Tratatul INF, Administraţia SUA vrea să renunţe la acest acord deoarece este constrânsă să nu dezvolte armament care ar putea fi folosit pentru descurajarea Chinei în consolidarea poziţiei în vestul Oceanului Pacific. Dat fiind că nu este semnatară a Tratatului INF, China a putut dezvolta rachete nucleare cu raze medii de acţiune.

Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri.

Președintle Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Radu FLOREA
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Trustul Media Anima, cel mai nou grup de presă independentă din România

Trustul Media Anima este cel mai nou grup de presă independentă din România. Acesta  își p…