Acasă Intern Partidele politice primesc mai mulți bani începând cu 2018

Partidele politice primesc mai mulți bani începând cu 2018

În luna martie, toate formaţiunile politice din Parlament au primit subvenţii ce depăşesc 13 milioane de lei.

Toate partidele parlamentare au primit subvenţii care au depăşit 13 milioane de lei, în luna martie a acestui an, după ce deputaţii au modificat legea privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

În decembrie 2017, subvenţiile s-au ridicat la peste 3 milioane lei.

În plenul Camerei Deputaților, din 19 decembrie 2017, în calitate de for decizional s-a adoptat iniţiativa legislativă a deputatului PSD Mircea Drăghici, prin care a fost modificată Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, conform datelor de pe site-ul Camerei.

Astfel, a fost înlocuită prevederea „partidele politice primesc anual subvenţie de la bugetul de stat, în condiţiile legii” în „suma alocată anual partidelor politice de la bugetul de stat este de cel puţin 0,01% şi de cel mult 0,04% din produsul intern brut„.

Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis pe 16 ianuarie.

Potrivit site-ului Autorităţii Electorale Permanente (AEP), subvenţiile din luna decembrie 2017, înaintea modificării Legii menţionate, pentru PSD, PNL, USR, ALDE şi PMP au avut valoarea totală de 3.254.095 de lei. După schimbarea în Parlament a Legii, în ianuarie partidele au încasat în total 3.861.664 de lei, în februarie – 3.873.807 de lei, în martie suma totală a ajuns până la 13.476.154 de lei, iar în luna aprilie formaţiunile politice parlamentare au primit în total subvenţii de la stat în valoare de 7.074.589 lei.

În luna ianuarie subvenţiile primite de partide au fost după cum urmează:

PSD – 2.115.007 lei, PNL – 1.037.960 lei, USR – 297.710 lei, ALDE – 247.258 lei, PMP – 163.728 lei.

În luna februarie: PSD – 2.204.374 lei, PNL – 1.009.961 lei, USR – 297.002 lei, ALDE – 219.525 lei, PMP – 142.943 lei.

În luna martie: PSD – 7.668.552 lei, PNL – 3.513.441 lei, USR – 1.033.207 lei, ALDE – 763.682 lei, PMP – 497.270 lei.

În luna aprilie: PSD – 4.025.766 lei, PNL – 1.844.454 lei, USR – 542.404 lei, ALDE – 400.911 lei, PMP – 261.052 lei.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Maria SECĂREȘ
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

A murit Mikis Theodorakis, compozitorul coloanei sonore din filmul ”Zorba Grecul”

Marele compozitor grec Mikis Theodorakis a încetat din viaţă la vârsta de 96 de ani la Ate…