Acasă Extern UE respinge apelurile Theresei May privind renegocierea Acordului Brexit

UE respinge apelurile Theresei May privind renegocierea Acordului Brexit

Uniunea Europeană a respins din nou, miercuri, apelurile Guvernului Theresa May privind redeschiderea negocierilor pe tema Acordului ieşirii Marii Britanii din UE (Brexit).

„Acordul Brexit nu va fi renegociat”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, citat de site-ul agenţiei Associated Press.

Jean-Claude Juncker a exprimat speranţa că Theresa May va respecta „angajamentul personal” în sensul evitării „alunecării spre perioadele întunecate din trecut”, explicând că prevederile privind frontiera irlandeză sunt „o plasă de salvare”.

„În mod calm şi clar, spun aici şi acum – cu referire la Acordul Brexit propus spre ratificare – că avem nevoie de clauza de garantare a statutului frontierei irlandeze. Respingerea clauzei ar înseamna respingerea soluţiei găsite cu britanicii, astfel că problema ar rămâne”, a declarat Michel Barnier, negociatorul-şef al Uniunii Europene, citat de BBC.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Daciana ROIBU
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Cea mai veche pictură rupestră este de acum 45.500 de ani

Arheologii a descoperit cea mai veche pictură rupestră cunoscută până în prezent în lume: …