Acasă Extern UE vrea modificări la ”acordul secolului”, o propunere a lui Trump pentru Israel

UE vrea modificări la ”acordul secolului”, o propunere a lui Trump pentru Israel

Statele membre ale Uniunii Europene solicită administraţiei americane să modifice „acordul secolului”, o propunere a președintelui Donald Trump  pentru Israel şi Autoritatea Palestiniană, care va fi prezentă în curând, a informat agenţia de știri Anadolu.

Uniunea Europeană solicită modificări legate de „crearea unui stat suveran al Palestinei bazat pe graniţele anterioare anului 1967, iar capitala să fie la Ierusalimul de Est”, a declarat Ryad al-Maliki, reprezentantul pentru politică externă a Autorității Palestiniene la  postul de radio Voice of Palestine.

Potrivit unor oficiali americani, SUA intenţionează să prezinte în curând un plan cuprinzător de pace pentru Orientul Mijlociu, pe care preşedintele Donald Trump l-a catalogat drept „acordul secolului”.

Planul lui Trump prevede recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului de către ţările arabe şi anexarea de către Israel a unor zone importante din Cisiordania. În schimb, Israelul trebuie să se retragă treptat din majoritatea zonelor palestiniene aflate acum sub ocupaţie.

Până în prezent însă, Autoritatea Palestiniană şi-a exprimat reticenţa faţă de termenii iniţiativei SUA.

Reprezentanţii statelor membre ale UE au avut o întâlnire marți la Bruxelles, la care au participat înalţi oficiali din şase state arabe, inclusiv Autoritatea Palestiniană, Egipt şi Arabia Saudită. Participanţii au convenit ca UE să propună mai multe amendamente la termenii înţelegerii avansate de SUA, înainte ca aceasta să fie dezvăluită de Administraţia Trump.

Pe 6 decembrie, preşedintele american Donald Trump a activat un document din anul 1995 prin care SUA își asumau angajamentul de a muta ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Donald Trump a ordonat Departamentului de Stat să iniţieze pregătirile pentru mutarea ambasadei SUA la Ierusalim. Deschiderea ambasadei SUA la Ierusalim va avea loc în luna mai.

Ierusalimul de Est a fost anexat de Israel în urma războiului din 1967, o acţiune care nu a fost recunoscută de comunitatea internaţională.

La 21 decembrie 2017, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat, cu o largă majoritate, un proiect de rezoluţie care condamnă decizia preşedintelui SUA de recunoaştere a oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului.

Poziţia administraţiei americane a fost criticată de Uniunea Europeană, Rusia, Liga Arabă și de numeroase ţări musulmane.

 

5/5 - (7 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Cătălin RUS
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Un militar rus și-a sacrificat viața apărând cu propriul trup o mamă și fiică de tirul de mortiere tras de Nazi Azov

În Mariupol, un soldat rus, căruia încă nu i s-a aflat numele,  și-a pierdut viața în timp…