Acasă Extern Rusia oferă trecere sigură rebelilor

Rusia oferă trecere sigură rebelilor

Armata rusă a oferit rebeliilor sirieni din Ghouta de Est trecere sigură, stabilind o înțelegere prin care opoziția să predea ultima mare fortăreață, de lângă Damasc, președintelui Bashar al-Assad.

Ministerul rus al Apărării a declarat că rebelii împreună cu familiile și armele personale vor putea părăsi Ghouta de Est printr-un coridor sigur.

Ghouta de Est a fost cucerită foarte repede de forțele guvernamentale sprijinite de Moscova în urma unui atac violent.

Propunerea rusă nu a specificat unde vor merge rebelii, însă termenii din înțelegerile anterioare în care insurgenții au cedat terenul la Assad le-au permis trecerea în siguranță în alte teritorii deținute de opoziție, în apropiere de granița cu Turcia.

„Centrul de Reconciliere al Rusiei garantează imunitatea tuturor luptătorilor rebeli care iau decizia de a părăsi Ghouta de Est cu arme personale și împreună cu familiile lor”, a declarat ministerul rus al Apărării.

Autovehiculele vor fi „furnizate și întregul traseu va fi păzit”, a adăugat acesta.

Armata siriană a capturat mai mult de o treime din enclavă în ultimele zile, amenințând că o va diviza.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a declarat că bombardamentele guvernamentale acerbe din Ghouta de Est au ucis 780 de persoane din 18 februarie până în prezent.

Assad a declarat duminică că armata siriană va continua atacul în Ghouta de Est, o zonă cu terenuri agricole și orașe aflate în suburbia Damascului, pe care forțele guvernamentale le-au înconjurat din 2013.

Assad și aliații săi consideră grupurile rebele care controlează Ghouta de Est ca fiind teroriști, și spun că rezoluția Consiliului de Securitate al ONU de încetarea focului la nivel național nu se aplică operațiunilor împotriva acestora.

Combaterea rebelilor din Ghuta de Est urmează un model utilizat în alte zone recăpătate de guvern de când Rusia a intrat în război alături de Assad în 2015, cu asedii, bombardamente și atacuri la sol, forțând în cele din urmă rebeli să accepte plecarea.

Pentru rebelii care luptă pentru eliminarea lui Assad, pierderea Ghoutei de Est marchează cea mai mare înfrângere de la bătălia din Aleppo, de la sfârșitul anului 2016, și va pune capăt capacității lor de a viza capitala.

 

5/5 - (13 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Claudia DUȚĂ
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Lansare de carte:
„Visul Măriei Sale”
de Andrei Breabăn

Scriitorul  și jurnalistul  Andrei Breabăn dăruiește cititorilor iubitori de lectură un no…