China: Ajutorul umanitar NU trebuie „trimis forţat” în Venezuela de Iris DĂIAN postat pe 22/02/2019 Foto: Media Ajutorul umanitar nu ar trebui „trimis forţat” în Venezuela, având în vedere probabilitatea mare de a cauza violenţe, au transmis vineri reprezentanţii Ministerului de Externe din China, conform Reuters. Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Geng Shuang, a reiterat faptul că Administraţia de la Beijing se opune unei intervenţii militare în Venezuela. De asemenea, purtătorul de cuvânt a transmis că apreciază faptul că Guvernul din Venezuela „a rămas calm” în criza actuală şi „a prevenit cu succes posibilitatea izbucnirii unor violenţe grave”. „Dacă aşa-zisele ajutoare umanitare sunt trimise forţat în Venezuela, iar acest lucru produce violenţă şi altercaţii, vor exista consecinţe severe. Nimeni nu îşi doreşte acest lucru”, a declarat Geng. „China se opune intervenţiei militare din Venezuela şi se opune oricărei acţiuni care poate provoca tensiuni”, a adăugat purtătorul de cuvânt. Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a anunţat joi seară un plan de închidere a punctelor vamale cu Brazilia şi Columbia pentru a nu permite transporturile umanitare, pe care le consideră o încercare de pregătire a unei intervenţii militare americane. Maduro susţine că transporturile umanitare sunt o tentativă a SUA de înlăturare a Administraţiei de la Caracas pentru a obţine controlul asupra rezervelor de petrol din Venezuela. 5/5 - (2 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia