
Prințul Khaled bin Talal reținut anul trecut de autoritățile saudite la hotelul Ritz Carlton din Riad în legătură cu acuzații de corupție a fost eliberat sâmbătă din detenție, relatează BBC.
Khaled bin Talal este nepotul regelui Salman.
Fratele lui Khaled, prințul Alwaleed bin Talal, se număra printre zeci de prinți și alte persoane de rang înalt arestate pentru corupție la sfârșitul anului trecut.
Miliardarul saudit, prințul Alwaleed bin Talal, în timpul arestării a postat o filmare cu „închisoarea” de lux:
Guvernul saudit nu a dat explicații oficiale privind arestarea acestuia, nici despre eliberarea sa.
Wall Street Journal a relatat că acesta a fost arestat timp de 11 luni pentru că a criticat arestarea în masă, anul trecut, a peste 200 de prinți, miniștri și oameni de afaceri în legătură cu acuzații de corupție.
Persoanele arestate au fost ținute în hoteluri de cinci stele din capitala Riad, inclusiv în Ritz-Carlton.
La sfârșitul lunii ianuarie, biroul procurorului general saudit a declarat că au fost recuperați peste 100 miliarde de dolari de la persoanele reținute pentru acuzații de corupție.