Acasă Extern Arabia Saudită a atacat baza militară aeriană a rebelilor huthi

Arabia Saudită a atacat baza militară aeriană a rebelilor huthi

Coaliţia coordonată de Arabia Saudită a atacat o bază aeriană din apropierea Aeroportului Internaţional aflat în capitala Yemenului, folosită ca loc de lansare a dronelor şi rachetelor, a informat joi purtătorul de cuvânt al coaliţiei, relatează agenţia Reuters.

Cursele de pe aeroportul din Sanaa şi ajutorul internaţional nu au fost afectate, a informat colonelul Turki al-Malki.

Postul de știri Al-Masirah, controlat de gruparea rebelilor huthi, a informat că peste 30 de raiduri aeriene au vizat baza aeriană al-Dulaimi şi alte locaţii din regiune.

Coaliţia coordonată de Arabia Saudită efectuează bombardamente împotriva insurgenţilor huthi, care sunt susţinuţi de Iran.

Până în prezent, conflictul s-a soldat, potrivit estimărilor ONU, cu peste 16.000 de morţi, inclusiv 10.000 de civili.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Radu FLOREA
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Trustul Media Anima, cel mai nou grup de presă independentă din România

Trustul Media Anima este cel mai nou grup de presă independentă din România. Acesta  își p…