Acasă Extern Creştini ucişi în Egipt

Creştini ucişi în Egipt

Un atacator a ucis vineri cel puţin şapte creştini care se aflau într-un autobuz din apropierea unei mânăstirii din Egipt, au anunţat autorităţile, acesta fiind cel mai grav asalt împotriva minorităţii creştine în ultimul an, relatează Reuters.

Atacul nu a fost revendicat, însă mai multe grupări care au legături cu Statul Islamic/ISIS reprezintă o ameninţare permanentă la adresa creştinilor din Egipt.

Atacul s-a petrecut în apropierea mânăstirii ortodoxe Sf. Samuel din Miyna, situată la 260 de km de Cairo, a declarat pentru Reuters arhiepiscopul din Miyna, Anba Makarious.

Atacul a avut loc foarte aproape de locul în care 28 de creştini au fost ucişi într-un asalt similar în mai 2017.

„Teroriştii au deschis focul asupra unui autobuz cu turişti din provincia Sohag, care se întorcea de la mânăstire”, a spus arhiepiscopul.

El a spus că şapte persoane au fost ucise şi 14 au fost rănite. Agenţia de ştiri MENA, citând o sursă de securitate, a anunţat că numărul celor răniţi se ridică la şapte, iar autobuzul transporta creştini.

Locuitorii au declarat că autobuzul făcea parte dintr-un convoi.

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a declarat că a deplâns victimele care au murit ca martiri şi a promis că va continua campania împotriva militanţilor islamişti.

Procurorul general al Egiptului a cerut o investigaţie în acest caz şi a spus că a trimis o echipă de anchetatori la locaţia respectivă şi la spitalele din apropiere.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victor MAIER
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

ICR Tel Aviv: „Israelul și Algoritmul Holocaustului”, invitat prof. dr. neurolog Jean Jacques Askenasy

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Saga din Israel, organi…