CRUZIME ASUPRA ANIMALELOR: crocodili uciși în mod violent pentru poșete Louis Vuitton de Victor MAIER postat pe 24/01/2020 Două ferme de crocodili din Vietnam, care furnizează materie primă pentru compania Louis Vuitton și alte branduri de modă mari, sunt subiectul unei anchete PETA , care a publicat imagini cu animalele ucise violent pentru pielea lor, din care sunt fabricate poșete de lux, vândute în toată lumea. Organizația pentru apărarea drepturilor animalelor PETA a expus în mai multe rânduri practicile crude din fermele de reptile din SUA și Africa. Două dintre aceste ferme furnizează materie primă pentru compania LVMH, care deține brandul Louis Vuitton, și pentru alte case de modă mari, potrivit unuia dintre proprietari. Muncitorii electrocutează crocodilii apoi încearcă să îi omoare introducându-le vergele metalice prin coloana vertebrală, iar animalele tremură puternic. Mulți crocodili sunt încă vii când li se scoate pielea, iar animalele sunt lăsate să sângereze până mor. Potrivit specialiștilor, aceștia pot să mai trăiască și o oră după ce sunt tăiați. ATENȚIE! În video sunt prezentate imagini care vă pot afecta emoțional: La una dintre ferme sunt zeci de mii de crocodili și sunt uciși aproximativ 1.500 de exemplare la fiecare trei luni. Crocodilii sunt ținuți aproximativ 15 luni în incinte din beton mult mai mici decât lungimea lor, după care sunt uciși. La alte ferme, sunt ținute mai multe exemplare în aceeași incintă, iar astfel apar cazurile de agresiune între crocodili, mulți fiind răniți. Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia