IPOTEZA cercetătorilor chinezi: coronavirusul a fost transmis prin intermediul unei specii pe cale de dispariție de Adela BOTOȘ postat pe 08/02/2020 Cercetătorii chinezi susțin că pangolinul, specie pe cale dispariţie, ar putea fi „veriga lipsă” dintre lilieci şi oameni, și ar putea fi cauza transmiterii virusului de la animal la om, relatează The Guardian. O analiză genetică a arătat că tulpina virusului este identică în proporţie de 96% cu cea găsită la lilieci. Totuşi, potrivit spuselor lui Arnaud Fontanet, de la Institutul Pasteur din Franţa, boala nu a fost transmisă direct de la lilieci la oameni. „Credem că ar fi fost vorba de un alt animal, un intermediar”, susţine Fontanet. Fontanet consideră că intermediarul a fost „probabil un mamifer”, care aparţine familiei bursucilor, informează The Guardian. După testarea a peste 1.000 de mostre colectate de la animale sălbatice, cercetătorii de la Universitatea de Agricultură South China au concluzionat că secvenţele genomice de viruşi găsite în pangolini erau identice în proporţie de 99% cu cele descoperite la persoanele infectate cu noul coronavirus, relatează agenţia de ştiri oficială Xinhua. Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia